Mechel Câmpia Turzii, în insolvenţă pentru datorii de 130 de milioane de euro. Tribunalul va decide dacă fabrica se vinde pe bucăţi sau se reorganizează

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tribunalul Cluj a dispus intrarea în insolvenţă a combinatului de la Câmpia Turzii, care are datorii de circa 130 de milioane de euro. În data de 15 mai, judecătorul va decide dacă se va alege procedura reorganizării sau a falimentului, care ar însemna vânzarea pe bucăţi a combinatului.

Nikarom Invest, proprietarul Mechel Câmpia Turzii, a cerut Tribunalului Cluj intrarea în procedura de insolvenţă pentru acoperirea datoriilor de circa 130 de milioane de euro. Judecătorul Flaviu Moţu de la Tribunalul Comercial Cluj a declarat pentru „Adevărul“ că a aprobat cererea şi a desemnat un administrator judiciar care va propune, în data de 15 mai, la următorul termen, soluţia de urmat: falimentul,  care presupune vânzarea pe bucăţi a combinatului – care ar avea conform proprietarului imobile şi active fixe în valoare de 40 de milioane de euro sau reorganizarea, care ar presupune reluarea producţiei astfel încât fabrica să devină profitabilă. „Cel mai bine pentru noi ar fi reorganizarea pentru că cei circa 300 de angajaţi rămaşi ar mai avea un loc de muncă. Nu ştiu ce vor să facă proprietarii pentru că au promis că repornesc producţia în 15 aprilie şi lucrul aceasta nu s-a întâmplat. Oamenii şi-au luat banii şi vor fi liniştiţi până după sărbători, când se vor termina“, a declarat liderul de sindicat Ioan Pascu. 

Creditorii Mechel 

Mechel a arătat că are datorii în valoare de circa 130 de milioane de euro după cum urmează: 3 milioane de lei către salariaţi (datorii achitate între timp, a rămas un rest de plată de circa 48.000 de lei), 215 milioane de lei către Mechel International Holding, 106 milioane de lei la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, 564.000 lei către Primăria Câmpia Turzii şi 254 de milioane de lei către mai multe firme cu care a colaborat. 

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite