Joburile viitorului: ce se cere pe piaţa muncii în următorul deceniu în România şi de ce suntem nepregătiţi
0Economistul Sebastian Buhai, cercetător român la Paris şi Stockholm, a explicat pentru „Adevărul” că IT-ul şi medicina sunt domeniile care vor cunoaşte în următorul deceniu creşteri importante pe piaţa cererii forţei de muncă.
Biroul de statistică a pieţei muncii din SUA a făcut proiecţii pentru 2030 atât pentru ocupaţii, cât şi pentru industrii. „Dacă ne uităm la proiecţia pentru schimbarea procentuală în numărul celor angajaţi, dar selectăm doar ocupaţiile cu un efectiv mare de angajaţi, „domeniile” de viitor în 10 ani în SUA par să fie asistenţa medicală în ambulatoriu şi serviciile medicale/ de îngrijire „personalizate” în general sau domeniul utilizării şi securizării datelor (incluzând de la statisticieni şi specialişti în cercetare operaţională/ logistică, la „developeri” şi „testeri” de software, la experţi în securitatea cibernetică etc.)”, susţine Buhai. El precizează că alte domenii cu creştere mare, dar cu număr absolut de angajaţi mult mai mic, sunt, de exemplu, cele ţinând de infrastructura energiilor regenerabile, cum ar fi, de exemplu, tehnicieni pentru eoliene sau instalatori de panouri solare fotovoltaice.
Digitalizarea şi viitorul pieţei de muncă
Trendurile acestea de lungă durată privind structura pieţei muncii, explică economistul, sunt o consecinţă, pe de o parte, a schimbările demografice privind creşterea speranţei de viaţă/ longevităţii şi îmbătrânirea populaţiei, şi, pe de altă parte, a creşterii importanţei automatizării/ digitalizării/ utilizării datelor în procesele de producţie. De asemenea, un aport relativ mai mic în ansamblul economiilor îl au decarbonizarea şi tranziţia către energia „verde”. „Deci ne putem foarte logic aştepta ca aceste tendinţe să fie foarte similare şi în alte state dezvoltate, precum cele mai multe din cadrul Uniunii Europene şi din cadrul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), ceea ce este parţial confirmat, de altfel, aici şi aici”, precizează Buhai.
Economistul explică nevoia de a fi pregătiţi pentru evoluţiile pieţei muncii:
„Acum, ideea mai generală din acest context este că structura pieţelor de muncă a fost deja şi va fi în continuare influenţată profund atât de revoluţia tehnologică (în speţă, automatizarea/ robotizarea/ inteligenţa artificială), cât şi de marile provocări cu care ne confrutam (de exemplu, încălzirea globală/ problemele ţinând de mediul înconjurător în general). De altfel, economiile avansate au avut de-a face, deja de-a lungul ultimelor 2-3 decenii, cu polarizarea forţei de muncă (i.e., dispariţia job-urilor din mijlocul distribuţiei bazate pe calificări/ abilitaţi, în detrimentul celor de la cei doi poli ai distribuţiei, deci munca manuală/ necalificată pe de o parte, şi munca foarte calificată, pe de alta parte; în cea mai mare parte aceasta se datorează automatizării acestor tipuri de muncă ‘de rutină’, ceea ce nu este încă posibil cu unele tipuri de muncă fizica necalificată de exemplu, sau cu munca necesitând înalte competenţe), creşterea enorma a inegalităţii de venit, sau contractarea ireversibilă a unor sectoare precum agricultura sau manufactura. Precedentele (atât pozitive, cât şi negative) ne arată deja că un standard crescut de viaţă/ prosperitate viitoare depinde deci în mare măsură de contracararea/ alevierea impactelor negative ale acestor transformări inevitabile prin buna guvernanţă, prin instituţii/ legi/ norme adecvate, prin invesţii publice, prin educaţie generală/ training specializat adaptate acestor (aşteptate) schimbări s.a.m.d. Adică, între altele, trebuie să te pregăteşti cât mai din vreme şi cât mai temeinic pentru a materializa eficient oportunităţile oferite, de exemplu, de avansurile tehnologice sau de dinamica cererii de pe piaţă muncii, şi în acelaşi timp, pentru a preîntâmpină/ evita riscurile posibil asociate acestor factori şi fenomene."
Buhai.
România pe piaţa muncii 2.0
Întrebat cum stăm în România din punct de vedere al pregătirii pentru piaţa muncii 2.0, economistul susţine că în lipsa unor analize profesioniste pe această temă impresia sa generală este că, deocamdată, „ne confruntăm pe plan intern cu un fel de atitudine care oscilează între tehno-ignoranţă şi tehno-scepticism, ceea ce are ca implicaţie lipsa unui cadru adecvat de reglementare”.
Există date îngrijorătoare din acest punct de vedere: în privinţa indicelui economiei şi societăţii digitale, România ocupă penultimul loc în UE-27 în 2020. „Lucrurile nu stau mai bine în privinţa competenţelor digitale ale forţei de muncă, unde, deşi există deja rezultate bune şi potenţial considearabil în privinţa pregătirii absolvenţilor din domeniul informatic, aceştia rămân mult prea puţini la nivel de absolvenţi de învăţământ terţiar pentru a acoperi cererea chiar şi la nivel de piaţă internă (deci chiar făcând abstracţie de faptul că mulţi dintre ei emigrează)”, susţine economistul.
Cea mai scăzută rată de educare a adulţilor în cadrul UE
Mult mai grav este, conform lui Buhai, faptul că România are în continuare cea mai scăzută rată de educare a adulţilor în cadrul UE, ceea ce afectează categoric şi potenţialul de pregătire generală în privinţa competentelor digitale. „Absenţa unor programe sistematice în educarea/ pregătirea românilor în privinţa abilităţilor digitale se reflectă, aşteptat, în faptul că întreprinderile româneşti sunt rămase în urmă în ceea ce priveşte tehnologiile digitale de bază: avem cele mai mari decalaje în raport cu media UE privind, de exemplu, tehnologia de cloud computing, dispozitivele inteligente sau infrastructura de mare viteză”, detaliază specialistul.
El vede un mare potenţial în faptul că suntem la egalitate sau peste media UE, în ceea ce priveşte unele tehnologii digitale încă la frontieră, precum adoptarea roboticii, a tehnologiei blockchain sau a sistemelor de inteligenţă artificială, precizând că este vorba totuşi, în principal, de colaborări şi parteneriate mulţi-naţionale.
„Pe lângă aceste probleme, nu trebuie să uităm de deficitul grav de personal/ emigrarea în masă a staff-ului medical (precum şi din alte domenii/ ocupaţii vitale pentru economia viitorului), în lipsa oricăror condiţii decente pecuniare sau nonpecuniare pe care sistemul de sănătate publică autohton le oferă acestora”, a precizat economistul Sebastian Buhaişi a detaliat subiectul aici. .
Dezastrul digital în serviciile publice
Buhai susţine că putem vorbi despre un „adevărat dezastru” când vine vorba de performanţa digitală a serviciilor publice. O gură de oxigen în acest sens, cel puţin teoretic, ar trebui să fie Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă în cadrul căruia o parte considerabilă din fondurile UE vor fi alocate pentru „transformarea digitală” a administraţiei publice, a serviciilor publice, a sistemelor juridice, de sănătate, de educaţie publică etc. „Depinde mult de felul cum vom fructifica aceasta şansă. Să vedem dacă şi cum vor fi aceste fonduri “absorbite””, susţine Buhai.
Economistul român subliniază că pentru ca aceste schimbări importante în economia mondială să nu ne afecteze este imporant ca autorităţile să fie pregătite cât mai din vreme şi cât mai temeinic pentru a materializa eficient oportunităţile oferite. „Precedentele (atât pozitive, cât şi negative) ne arată deja că un standard crescut de viaţă/ prosperitate viitoare depinde deci în mare măsură de contracararea impactelor negative ale acestor transformări inevitabile prin buna guvernanţă, prin instituţii/ legi/ norme adecvate, prin invesţii publice, prin educaţie generală/ training specializat adaptate acestor (aşteptate) schimbări”, concluzionează el.
Cine este Sebastian Buhai
Clujean de origine, Sebastian Buhai este actualmente cercetător ştiinţific asociat la Swedish Institute for Social Research (SOFI) al Universităţii din Stockholm şi cercetător ştiinţific invitat la Centre pour la Recherche Économique et ses Applications (CEPREMAP) în Paris. A efectuat anterior stagii de cercetare la alte universităţi şi instituţii de prim rang din Europa sau SUA, inter alia Einaudi Institute for Economics and Finance, Northwestern University, Chicago Federal Reserve Bank, Aarhus University, VU University Amsterdam, University College London. Deţine un Doctorat în Economie (Ph.D. în Economics) de la Erasmus University Rotterdam/ Tinbergen Institute, un Masterat de Cercetare în Economie (M.Phil. în Economics) de la Tinbergen Institute, şi doua Licenţe obţinute simultan, în Ştiinţe Exacte - Matematică şi Fizică Teoretică (B.Sc. in Sciences), respectiv în Ştiinţe Sociale - Drept, Economie, Ştiinţe Politice (B.A. in Social Sciences), de la University College Utrecht, Utrecht University. Intre interesele de cercetare actuale se numără Economia Pieţei Muncii, Economia Industrială, Microeconometria. Rezultatele cercetării sale sunt publicate în reviste ştiinţifice de top mondial, precum Econometrica sau Journal of Business and Economic Statistics. A câştigat prin competiţii internaţionale granturi de cercetare în valoare de peste 450.000 euro, inclusiv un "Marie Curie International Outgoing Fellowship" al Comisiei Europene la Northwestern University şi Aarhus University, avându-l ca mentor pe Dale Mortensen, Laureat al Premiului Nobel în Economie. Poate fi urmărit pe twitter şi/sau pe blogul său.