Încă o recunoaştere internaţională pentru Untold: creativitatea românească, premiată cu un Leu de Argint la Cannes

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Afişul campaniei Pay with Blood
Afişul campaniei Pay with Blood

Campania „Pay with Blood“ a celor de la Festivalul Untold a câştigat premiul Silver Lion la secţiunea PR a celei mai faimoase competiţii din industria creativităţii din Europa, Cannes Lions.

Organizatorii Festivalului Untold au obţinut un Silver Lion la secţiunea PR a celei mai celebre competiţii din industria creativităţii din Europa, pentru campania de donare de sânge „Pay with Blood“. 

Festivalul Internaţional al Creativităţii „Cannes Lions“ este văzut drept unul dintre cele mai importante evenimente de profil şi adună peste 10.000 de participanţi din 90 de ţări, iar câştigarea unui trofeul Lion este considerată de specialişti ca fiind una din cele mai importante realizări în domeniul creativităţii şi poziţionarea la cel mai înalt nivel în industrie, anunţă reprezentanţii Untold. 

Anul acesta, campania celor de la Untold a fost nominalizată la două categorii: PR şi Media. 

„Acest premiu demonstrează încă o dată puterea acestei campanii şi impactul extraordinar pe care l-a avut pe plan internaţional dar şi naţional. «Pay With Blood» a fost o campanie la care s-a muncit foarte mult şi ne bucurăm că rezultatele nu au întârziat să apară chiar şi din partea celui mai important festival din industria creativităţii europene“, a afirmat Adrian Chereji, director pe Marketing şi Comunicare la Untold. 

Campania premiată la Cannes va continua şi anul acesta. Şi dacă anul trecut campania a fost realizată doar în două oraşe, Cluj şi Bucureşti, anul acesta proiectul va fi extins şi în alte centre universitare. Campania va fi dezvoltată alături de McCann Erickson precum şi cu sprijinul platformei on line Şi Eu Donez. 

Untold, brandul anului în România şi Best Major Festival la European Festival Awards 2015, se va desfăşura între 4 şi 7 august la Cluj.

Anul acesta vor urca pe scenă peste 150 de artişti internaţionali de renume, dintre care: DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE, AFROJACK, ARMIN VAN BUUREN, HARDWELL, MARTIN GARRIX, TIESTO, FAITHLESS, PAROV STELAR, Ummet Ozcan, Chase and Status DJ Set, Dannic, Dubfire Live: Hybrid, Dub Fx, Ella Eyre, James Arthur, Jamie Jones, Jeru the Damaja, Kwabs, Lost Frequencies, Mazde, Nahko and Medicine for the People, Netsky DJ Set, Pendulum & Verse DJ Set, Route 94, Rudimental DJ, Sasha, Scooter, Sharam, The Asteroids Galaxy Tour, Y'akoto.

image

JOI, 4 AUGUST:  DIMITRI VEGAS&LIKE MIKE/TIESTO/ FAITHLESS/ROUTE94/ MARTINEZ BROTHERS/BORGORE/RUDIMENTAL DJ

VINERI, 5 AUGUST:  HARDWELL / SCOOTER/ TUJAMO/JAMIE JONES/SETH TROXLER/CHASE AND STATUS DJ SET/DOPE DOD

SÂMBĂTĂ, 6 AUGUST:  ARMIN VAN BUUREN/W&W/SATOSHI TOMIIE/SASHA/FOREIGN BEGGARS/PENDULUM DJ SET&VERSE/KWABS

DUMINICĂ, 7 AUGUST:  AFROJACK/MARTIN GARRIX/PAROV STELAR/DUBFIRE/JOHN DIGWEED/SHARAM/ NETSKY DJ SET

Eventualele modificări ale programelor vor fi anunţate din timp.

Mai puteţi citi:

Surprizele festivalului Jazz in the Park 2015: Bookfest Estival la Cluj, expoziţii de artă şi multe, multe concerte

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite