Halep şi Cahill şi-ar putea relua colaborarea. „Va fi prima pe care o voi suna“. Ce s-ar întâmpla cu actualul antrenor al Simonei

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Darren Cahill (stânga), alături de Simona, Marius Copil şi directorul Sports Festival, Mirel Alexa
Darren Cahill (stânga), alături de Simona, Marius Copil şi directorul Sports Festival, Mirel Alexa

Simona Halep şi Darren Cahill fac din nou echipă, pentru câteva zile, la Cluj, la Sports Festival, aşa cum au făcut în cel mai bun sezon al româncei, când aceasta a câştigat şi un Roland Garros. Nu este însă vorba despre reluarea colaborării, deşi cei doi se află în continuare în relaţii excelente. Asta pentru că Halep are antrenor, pe Daniel Dobre, iar Cahill nu are niciun angajament.

Pe lângă Untold, TIFF şi Electric Castle, Clujul mai are un festival care atrage tot mai mult privirile. Este vorba despre Sports Festival, ajuns la a doua ediţie, care va avea loc în perioada 13-16 iunie. Vedeta incontestabilă a festivalului este Simona Halep, care va juca un meci demonstrativ cu slovaca Daniela Hantuchova, dar şi un meci la dublu. Totul sub privirile lui Cahill, care va asista la ambele partide.

Darren Cahill spune că la finalul acestui an va decide dacă revine în antrenorat. În acest caz, australianul ar fi tentat să semneze din nou cu Simona Halep, însă acest lucru nu înseamnă că Dobre va rămâne şomer.

„Am luat o pauză de un an ca să stau cu familia, iar la finalul acestui an mă voi decide dacă revin în antrenorat. Dacă voi lua această hotărâre, Simona va fi prima pe care o voi suna. Aş lucra alături de Daniel Dobre, nu singur", a spus Cahill, la conferinţa de presă. 

Simona, care a căzut între timp pe locul 8 în clasamentul WTA, nu exclude nici ea această variantă. „Aţi auzit ce a spus Darren Cahill, eu ce să mai adaug? Nu s-a schimbat nimic, are pauză anul acesta cu familia, unde se bucură de timpul petrecut împreună. Atunci când va veni timpul să decidă dacă mai antrenează sau nu, eu voi fi prima persoană pe care o va suna şi mă va întreba dacă îmi doresc să vină în echipa noastră, împreună cu Daniel Dobre, aşa îşi doreşte în momentul acesta. Dar vom vedea atuncil”, a spus sportiva.

simona halep

Ea a vorbit şi despre principalul său obiectiv, o medalie la Jocurile Olimpice de la Tokyo. „Olimpiada este obiectivul principal. Sper să fiu sănătoasă şi să fiu în formă. Mi-aş dori tare mult o medalie şi cred că dacă o să reuşesc acest lucru o să mă împlinesc cu totul în cariera sportivă", a mai afirmat Halep .

Simona Halep va fi vedeta Sports Festival. Sâmbătă, 15 iunie, ea va susţine două meciuri demonstrative, unul de simplu şi unul de dublu. Meciul demonstrativ dintre Simona Halep, Marius Copil, Fabio Fognini şi Daniela Hantuchova va avea loc sâmbătă, de la ora 17.30, la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca. Darren Cahill va asista din tribune. 

Citeşte şi

România-Ungaria, show demonstrativ la Cluj, cu ocazia Sports Festival. Halep şi Hantuchova se vor duela sub privirile lui Darren Cahill

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite