FOTO-VIDEO Gest uimitor al suporterilor U Cluj: au făcut chetă de 6.600 de lei şi au dat-o jucătorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Suporterii au strâns 6.600 de lei pe jucătorii U Cluj FOTO: Adevărul
Suporterii au strâns 6.600 de lei pe jucătorii U Cluj FOTO: Adevărul

Suporterii Universităţii Cluj au făcut un gest uimitor după derby-uul Clujului: au strâns bani, iau băgat într-o pungă şi după meci au dus-o la vestiare. Jucătorii U Cluj, care nu şi-au mai primit salariile de cinci luni, au intrat pe teren cu 5 minute mai târziu în semn de protest faţă de situaţia dificilă în care se află clubul lor.

Un suporter U Cluj, însoţit de antrenorul Marius Popescu, a dus punga cu bani la vestiare. „Am vrut să îmbărbătăm jucătorii pentru că au ajuns la înghesuială. Vom fi mereu alături de ei, de U Cluj, oriunde va fi ea, în orice ligă”, zice unul dintre suporterii care au adunat banii de la colegii din galerie.

Suporterii şi-au justificat gestul prin faptul că nu vor ca acest club să dispară.

„Noi luptăm până cădem în genunchi, U Cluj nu moare pentru că prin noi trăieşte”, a spus un alt suporter.


Antrenorul U Cluj a declarat că solidaritatea dintre suporteri şi jucători a existat mereu. „Este o situaţie ieşită din comun. Solidaritatea dintre tribune şi echipă am trăit-o în ultimii 25 de ani. Trăim cel mai critic moment din istoria Universităţii. Sper să nu ajungem din nou în divizia secundă”, a declarat antrenorul Popescu.

Momentul în care fanii spun de ce au făcut acest gest este la finalul filmului. Înainte sunt secvenţe din centrul Clujului

Formaţia CFR Cluj a învins, sâmbătă, în deplasare, cu scorul de 2-1, echipa Universitatea Cluj.

Cluj-Napoca

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite