Cum arată Cluj Arena după Untold. Organizatorii festivalului: „Zonele pistei de atletism care au fost afectate vor fi reparate integral de Untold“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Imagine cu o zonă distrusă din pista de atletism de pe Cluj Arena  FOTO: Facebook Radio Cluj
Imagine cu o zonă distrusă din pista de atletism de pe Cluj Arena  FOTO: Facebook Radio Cluj

O publicaţie locală din Cluj a publicat, pe Facebook, imagini cu pista de atletism şi o parte din tribunele de pe stadionul Cluj Arena după Festivalul Untold. La scurt timp, organizatorii festivalului au dat o reacţie oficială şi au spus că, asemeni anului trecut, orice defecţiuni apărute în urma folosirii stadionului vor fi remediate integral de Untold.

Imagini cu porţiuni distruse din pista de atletism a stadionului Cluj Arena şi cu o parte din scaunele din tribune au fost publicate joi, 16 august, de Radio Cluj pe contul de Facebook. Mesajul ce însoţeşte imaginile este: „Cam aşa arată acum, pista de atletism şi o parte a tribunelor de pe Cluj Arena, după cele 4 zile de Untold“.

Postarea acestora: 

Ulterior, organizatorii festivalului au revenit cu o serie de precizări. Aceştia susţin că în fiecare an toate defecţiunile au fost remediate integral de Untold, că există o poliţă de asigurare ce acoperă orice defecţiuni survenite la montare, demontare şi în timpul festivalului, dar şi că zonele din pista de atletism distruse vor fi reparate integral până în octombrie, anul acesta, potrivit contractului de închiriere.

Comunicatul Untold integral:

„Cu referire la materialele apărute astăzi în presă despre stadiul Cluj Arena post festivalul UNTOLD, organizatorii doresc să facă următoarele menţiuni: Ca în fiecare an, toate defecţiunile apărute în urma folosirii stadionului Cluj Arena pentru festivalul UNTOLD vor fi remediate integral de către UNTOLD. Ca o măsură suplimentară, organizatorii festivalului au şi în acest an o poliţă de asigurare care acoperă orice defecţiuni/pagube produse în timpul montării, în timpul festivalului sau în timpul demontării. Zonele pistei de atletism care au fost afectate vor fi reparate integral de către UNTOLD până în luna octombrie 2018, aşa cum prevede contractul de închiriere încheiat cu Cluj Arena. În acest sens au început deja demersurile şi lucrările de reparaţii. Cu privire la scaunele din tribune, acestea au fost demontate de către organizatori pentru a construi patru rampe de acces, conform normelor stabilite de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. Acestea au început să fie remontate, iar pana la meciul echipei FC Universitatea Cluj de duminică, 19 august, toate scaunele care au fost dezafectate vor fi repuse pe poziţie. Separat de orice acţiuni de întreţinere a gazonului pe care UNTOLD le-a efectuat şi în acest an, dar şi separat de orice reparaţii care revin organizatorilor UNTOLD în baza exploatării stadionului, aceştia vor investi şi într-un sistem de irigare permanent a taluzurilor care înconjoară stadionul Cluj Arena, investiţie care se ridică la suma de peste 10.000 de euro“.

Untold 2018 s-a desfăşurat la Cluj-Napoca, între 2 şi 5 august, şi a avut circa 350.000 de participanţi. 

Mai puteţi citi:

FOTO VIDEO Record de participanţi la Untold 2018: 355.000 de persoane. Cum a fost în ultima zi de festival

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite