Clujeanul Daniel David - primul român ajuns director pentru cercetare la faimosul Institut „Albert Ellis“ din New York

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Universitarul Daniel David, şeful Catedrei de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii „Babeş-Bolyai“ din Cluj-Napoca, a fost numit director responsabil cu cercetarea la un prestigios institut american. Fondatorul acestui institut este unul dintre cei mai importanţi psihologi din lume, fiind comparat cu Sigmund Freud.

„Profesorul Daniel David din cadrul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie al Universităţii Babeş-Bolyai a devenit directorul pentru cercetare al prestigiosului institut american Albert Ellis Institute din New York.

Albert Ellis Institute este un centru de referinţă la nivel internaţional, fiind locul de origine pentru una din cele mai practicate forme de psihoterapie în prezent, şi anume psihoterapia raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală“, scriu colegii lui Daniel David pe site-ul Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie, citând instituţia americană.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală este astăzi adesea prima linie de tratament psihologic pentru majoritatea tulburărilor psihice, emoţionale şi de comportament, de aceasta beneficiind milioane de oameni în întreaga lume.

Coordonează filiale din toată lumea

Din acest post, profesorul clujean va propune şi coordona tot ce presupune strategie de cercetare a Institutului, va superviza cercetarea derulată în cadrul acestuia şi va colabora cu cele peste 20 de centre/institute internaţionale de formare afiliate institutului american (din America de Sud, Asia, Australia, Europa şi SUA) pentru materializarea unor proiecte importante. 

În plus, scriu colegii lui Daniel David, clujeanul „va stimula vizibilitatea şi impactul Şcolii clujene de psihologie clinică şi psihoterapie din Universitatea Babeş-Bolyai, o şcoală de referinţă în domeniu la nivel naţional, prin implicarea membrilor acesteia în proiecte internaţionale majore de cercetare“.

Cum a primit vestea Daniel David

Universitarul a colaborat cu acest institut din 2002-2003, unde s-a şi format - pe 22 septembrie 2009 obţinea diploma de specialist în psihoterapie raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală.
Daniel David povesteşte că în urmă cu câteva luni i s-a propus acest post spunându-i-se că Institutul doreşte să-şi dezvolte şi mai mult partea de cercetare. A acceptat în urmă cu câteva săptămâni.

„Voi călători mai mult. Numirea mea ca director pentru cercetare la Albert Ellis Institute din New York nu va afecta munca mea la UBB. Voi continua să predau, iar în vacanţe mă voi concentra pe partea de cercetare a Institutului“, afirmă David.

Se vorbeşte română la Albert Ellis Institute New York

La Albert Ellis Institute din New York se face consiliere psihologică pe diverse teme şi în limba română.
„Am dezvoltat o componentă românească în acel institut. Acolo se face consiliere şi în limba română, ceea ce puţină lume ştie“, afirmă universitarul clujean.
Acesta mai spune că la institutul american a trimis studenţi din România care acum locuiesc la New York şi îşi fac doctoratul.

Daniel David (vezi CV Platformei de Roboterapie şi Psihoterapie prin Realitate Virtuală (Platforma Matrix), una dintre primele 10 din lume ca importanţă. Din 2006 este preşedintele Consiliului de Cercetare Ştiinţifică din cadrul UBB.

Albert Ellis, comparat cu Sigmund Freud

Albert Ellis este fondatorul psihoterapiei raţional-emotivă şi cognitiv-comportamentală şi unul dintre cei mai importanţi psihologi în istoria domeniului ( revista ”Psychology Today” în numea în 2007 „cel mai important psiholog în viaţă”, devansându-l ca influenţă, în anumite anchete profesionale, pe de asemenea cunoscutul Sigmund Freud).

Cluj-Napoca



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite