Zonă de picnic, amenajată de autorităţile locale în apropiere de Chiciu
0
Călărăşenii vor avea o zonp d epicnic special amenajată, în zona de lângă şoseaua Chiciului, strada gen. Constain Ştefănescu, unde vor putea să aprindă grătarele în voie.
Consilierii locali vor dezbate joi, 28 iunie, în cadrul şedinţei ordinare, proiectul de hotărâre privind stabilirea amplasamentului zonei care urmează a fi amenajată pentru desfăşurarea de către cetăţenii municipiului Călăraşi a activităţii de picnic, în condiţiile Legii nr. 54/2012. Conform legislaţiei în vigoare, desfăşurarea activităţilor de picnic cu excepţia celor desfăşurate în zonele special amenajate, este interzisă.
Astfel, a fost identificat în inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Călăraşi terenul în suprafaţă de 30.567 de metri pătraţi situat în municipiul Călăraşi, în zona şoseaua Chiciului – strada General Constantin Ştefănescu, care poate fi amenajat pentru desfăşurarea activităţilor de picnic şi de petrecere a timpului liber.