Şofer băut şi fără permis, reţinut de poliţişti după o urmărire în trafic
0
Un tânăr a fost reţinut de poliţişti după ce nu a oprit la semnalul din trafic al oamenilor legii. Ca să-l captureze, agenţii l-au urmărit mai mulţi kilometri.
Poliţiştii au reţinut un bărbat care a condus un autoturism pe drumurile publice, deşi nu avea permis şi consumase alcool.
În ziua de 8 iunie, poliţiştii din cadrul IPJ Călăraşi au efectuat semnale de oprire pentru un autoturism care se deplasa din direcţia DN 3 spre comuna Cuza Vodă. Întrucât conducătorul auto nu a oprit, s-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit în comuna Cuza Vodă.
Din verificările efectuate de poliţişti s-a stabilit că şoferul în vârstă de 23 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar la testarea cu aparatul etilotest a prezentat o concentraţie alcoolică de 0,38 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Pe numele bărbatului a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, ulterior fiind reţinut de poliţişti pentru 24 de ore.
Vă mai recomandăm şi:
Pixul premierului nu mai semnează numirile oamenilor lui Orban