Rezultate bac 2015, sesiunea de toamnă. La Călăraşi au promovat doar 18% dintre tinerii care au susţinut examenul
0
Dezastru la bacalaureatul de toamnă. În judeţul Călăraşi, doar 18% dintre absolvenţii care s-au prezentat la cea de-a doua sesiune de examen au reuşit să promoveze. Conform ISJ Călăraşi, 116 tineri au obţinut notă peste 6 din cei 642 care s-au prezentat la bacalaureat.
Conform statisticilor MECS, în această a doua sesiune au promovat 10.779 (24,1%) de absolvenţi de clasa a XII-a din totalul celor 44.759 de candidaţi prezenţi.
În 2014, 32,97% dintre candidaţii din Călăraşi au promovat bacalaureatul de toamnă înainte de contestaţii. Conform ISJ Călăraşi, la examenul de bacalaureat din sesiunea august – septembrie 2014 au fost înscrişi 819 candidaţi, 563 din promoţia curentă şi 256 din promoţii anterioare.
S-au prezentat la probe 643 candidaţi, iar dintre aceştia doar 212 au obţinut media de promovare. Astfel, procentul de promovabilitate în judeţ înainte de contestaţii este de 32,97%. La prima sesiune de examen din acest an, în judeţul Călăraşi, rata de promovabilitate a examenului de bacalaureat 2015 a fost de 56,60%, faţă de 53,35% cât s-a înregistrat în 2014.
Rezultate BAC 2015 sesiunea de toamnă.
Candidaţii vor putea să vadă notele obţinute pe listele de la avizierele centrelor de examen unde au susţinut probele, dar şi pe site-ul Bacalaureat.edu.ro, unde Ministerul Educaţiei publică în fiecare an rezultatele. Reprezentanţii ministerului spun că încă din jurul orei 14.00 au fost afişate rezultatele pe bacalaureat.edu.ro.
Rezultate Bac 2015 sesiunea de toamnă
Prima afişare a rezultatelor este programată marţi, 1 septembrie (până la ora 16:00), Contestaţiile pot fi depuse în aceeaşi zi, în intervalul orar 16:00 - 20:00. Soluţionarea contestaţiilor se va efectua în zilele de 2 şi 3 septembrie, în timp ce rezultatele finale vor fi făcute publice vineri, 4 septembrie.
Vă recomandăm şi: