Rezultate alegeri prezidenţiale 2019. În ce localităţi a câştigat Viorica Dăncilă cele mai multe voturi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Deşi la nivelul judeţului Călăraşi, alegătorii i-au dat vitul lui Klaus Iohannis la alegerile prezidenţiale 2019, în câteva localităţi Viorica Dăncilă a fost câştigătoare. Este vorba despre Budeşti, Olteniţa şi Lehliu Gară, unde primarii PSD au reuşit să mobilizeze electoratul.

În cel de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale 2019, Viorica Dăncilă (PSD) a câştigat în oraşul Budeşti competiţia cu candidatul PNL, Klaus Iohannis. Dăncilă a obţinut 1.464 de voturi (58,70%), în timp ce Iohannis s-a ales cu 1.030 de voturi (41,30%). Numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 2.494.

În oraşul Lehliu Gară, unde primăria este condusă de Iulian Iacomi, care este şi preşedintele Organizaţiei Judeţene PSD Călăraşi, Viorica Dăncilă (PSD) s-a clasat pe primul loc, obţinând 1729 de voturi (52,53%).

Candidatul PNL, Klaus Iohannis a fost votat de 1.562 de persoane, obţinând un scor de 47,47%.Numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 3291.

Şi la Olteniţa, cetăţenii au ales-o pe Viorica Dăncilă, unde obţşinut un număr de 5.564 de voturi, adică un procent de 57,62%. Klaus Iohannis, candidatul PNL a fost votat de 4.093 de olteniţeni, obţinând un procent de 42,38%. Numărul total al voturilor valabil exprimate a fost de 9.657.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite