Prognoza meteo: România, lovită de furtuni periculoase. Unde va fi cel mai rău
0Fenomene meteo extreme sunt anunţate în următoarele ore de către Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM) în sud-estul ţării. Vremea rea va face ravagii în judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila şi Buzău, zone pentru care a fost emis cod portocaliu.
ANM a emis joi, 3 septembrie, o nouă avertizare meteo cod portocaliu de vreme rea, valabilă pentru mai multe zone din ţară. Conform meteorologilor, se aşteaptă furtuni şi vijelii, dar şi ploi violente.
Astfel de joi noapte şi până vineri seară, 4 septembrie, ora 23.00, Muntenia, Dobrogea, jumătatea de sud a Moldovei şi sud-estul Transilvaniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torenţiale, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă de 25...35 l/mp şi pe arii restrânse 40...50 l/mp.
În judeţele Călăraşi, Ialomiţa, Brăila, Buzău, precum şi în zona de munte a judeţelor Vrancea, Prahova, Braşov, Covasna şi Dâmboviţa, instabilitatea atmosferică va fi accentuată, iar cantităţile de apă, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, vor depăşi 50...70 l/mp, au anunţat meteorologii.
Vă mai recomandăm şi: