Pasajul de la Drajna a obţinut ultimul aviz. Cât costă investiţia şi când vor demara lucrările de construire

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ultimul aviz pentru aprobarea construirii pasajului de la Drajna a fost emis de către Consiliul interministerial de avizare lucrări publice de interes naţional şi locuinţe.

 “Guvernul liberal condus de Ludovic Orban urgentează, astfel, această investiţie, prin obţinerea avizului favorabil al obiectivului ”Pasaj denivelat superior pe DN21 km 105+500”, al cărui beneficiar este Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere/DRDP Constanţa, şi care are o valoare totală de 133.429.000 lei, inclusiv TVA. Pasajul suprateran va avea o lungime de 2,739 km, iar durata execuţiei lucrărilor va fi de 18 luni. ”Guvernul PNL demonstrează astfel că are ca prioritate investiţii în infrastructura de transport, pentru relansarea economiei. Guvernul Orban este alături de judeţul Călăraşi şi, sper eu, vom mai primi veşti bune în curând!”, a declarat preşedintele PNL Călăraşi, Daniel Ştefan Drăgulin. Cel mai probabil lucrările de construire vor începe spre finalul anului 2020.

 Pasajul de la Drajna va începe de la nodul rutier de la autostradă, în sensul de mers de la Călăraşi spre Slobozia. Se va construi un sens giratoriu aici în dreptul nostru, la Călăraşi, va merge pe partea stângă, paralel cu DN 21, va traversa calea ferată şi se va descărca, de asemenea, într-un sens giratoriu, la intrarea în comuna Dragalina, pe DN 21. Aş vrea să mai precizez că doamna prim – ministru a creat la nivel de Guvern un Departament de Infrastructură în care va fi inclus şi acest obiectiv, urmărind foile de parcurs al tuturor obiectivelor pe care Executivul intenţionează să le finalizeze într-un termen cât mai scurt. Bani pentru construirea acestui pasaj există. În luna ianuarie, când bugetul s-a aflat în Comisia de buget – finanţe, am susţinut acest obiectiv acolo. El figurează pe lista de investiţii a Ministerului Transporturilor. Ne întârzie doar aceste proceduri legale care trebuie îndeplinite” a declarat Sorin Vrăjitoru, deputat de Călăraşi.

Nod rutier important

Pasajul Denivelat Superior de la Drajna urmează fie construit pe DN 21, la km 105+500, peste calea ferată, într-o zonă în care se formează frecvent cozi. Contractul pentru elaborarea Studiului de fezabilitate pentru pasaj a fost semnat în 23 mai 2019. Acest contract, în valoare de peste 430.000 de lei, vizează şi pregatirea documentatiei de atribuire pentru execuţia lucrărilor, asigurarea asistentei pentru sustinerea aplicatiei de finantare şi asigurarea asistenţei pe durata desfăşurării procedurii de achiziţie publică pentru execuţia lucrărilor.

Deputatul Sorin Vrăjitoru a spus că acest lucru reprezintă un „motiv de bucurie maximă”, susţinând prin intermediul unui mesaj postat pe pagina personală de Facebook că a fost obţinut Avizul din partea Consiliului Interministerial de Avizare Lucrări Publice de Interes Naţional şi Locuinţe, prezidat de ministrul Dezvoltării, Ion Ştefan pentru realizarea obiectivului de investiţii „Pasaj denivelat superior pe DN21 KM 105+500.  „Motiv de bucurie maximă: avem ultimul aviz pentru începerea lucrărilor la pasajul de la Drajna.” a scris pe Facebook Vrăjitoru care a mai precizat că pentru demararea lucrărilor mai e nevoie doar de o Hotărâre de Guvern. “Până la prima cărămidă, cum se spune, mai e un singur pas - Hotărârea de Guvern! Munca mea asiduă pentru realizarea acestui obiectiv a dat, în final, roade. Vom avea pasaj la Drajna! Nu mai e niciun dubiu, dragi călărăşeni!” a mai susţinut deputatul călărăşean, unul dintre promotorii acestui proiect.

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite