Copiii, aşteptaţi de 1 Iunie la petrecerea hipopotamului Cooper, la ZOO Călăraşi
0Cooper, singurul hipopotam din România, care trăieşte la Grădina Zoologică din Călăraşi, va fi sărbătorit, alături de copii, pe 1 Iunie. Micuţii sunt aşteptaţi la petrecerea cu suprize.
Acesta a fost adus din Olanda la vârsta de un an, în acest an împlinind patru decenii de viaţă.
"De 1 iunie îi vom sărbători pe copii, dar şi pe ”micul” HIPO. Vă aşteptăm cu multe surprize Intrarea va fi gratuită!", au anunţat reprezentanţii Complexului de Agrement din Călăraşi.
Întins pe o suprafaţă de aproximativ 10 hectare, parcul adăposteşte peste 100 specii de animale şi un total de 1.803 exemplare (mamifere/păsări/peşti/reptile). Există o varietate de specii de peşti şi păsări exotice, ierbivore mari şi mici, şopârle, şerpi constrictori, crocodili şi broaşte ţestoase, feline din diferite specii, hipopotam şi maimuţe, ce atrag vizitatori din oraşul nostru şi împrejurimi, dar şi din ţară şi străinătate.
Recent, complexul de agrement s-a îmbogăţit cu patru exemplare noi de animale. Astfel, pentru prima dată puteţi admira la Călăraşi frumoasa zebră şi jucăuşii canguri pitici, precum şi o femelă alpaca.