Călărăşenii, învăţaţi cum să se ferească de escroci. Ce trebuie să faci ca să nu cazi în plasa infractorilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Poliţiştii, pe teren pentru a-i sfătui pe cetăţeni Foto:IPJ Călăraşi
Poliţiştii, pe teren pentru a-i sfătui pe cetăţeni Foto:IPJ Călăraşi

Pentru a nu mai cădea victime ale şarlatanilor, poliţiştii de la prevenirea Criminalităţii, alături de cei de la Ordine Publică, au ieşit în teren să-i sfătuiască pe călărăşeni cum să se fereasscă de infractori.


Oamenii legii au discutat cu cetăţenii din Piaţa Centrală şi Piaţa BIG din municipiul Călăraşi despre mijloacele de autoprotecţie pentru a nu deveni victime ale infracţiunilor de înşelăciune, comise prin diverse moduri de operare.

La activităţi au participat şi studenţi ai Academieu de Poliţie „A.I.Cuza”, aflaţi în stagiul de practică. Pentru conştientizarea importanţei adoptării unei atitudini active, de identificare a persoanelor care ar putea stârni suspiciuni şi a măsurilor ce pot fi luate împotriva victimizării, oamenii legii le-au distribuit materiale cu mesaje preventive.

Acţiunile pentru prevenirea înşelăciunilor vor avea loc în tot judeţul poliţiştii urmând să discute cu oamenii de la sate despre recunoaşterea modului de acţiune a indivizilor care încearcă să le câştige încrederea, însă ale căror intenţiile reale pot fi de a-i determina să le dea diverse sume de bani.

Pentru reducerea riscului de victimizare şi prevenirea înşelăciunilor, poliţiştii recomandă:

- Nu deveniţi părţi ale unor tranzacţii care vă trezesc suspiciuni şi achiziţionaţi combustibil de la staţiile autorizate!
- Nu semnaţi niciun document, nu înmânaţi bani până nu faceţi propriile verificări ale persoanei/firmei care se prezintă la dumneavoastră.
- Nu daţi niciodată bani sau date personale unei persoane pe care nu o cunoaşteţi sau în care nu aveţi încredere.
- Nu acceptaţi imediat o propunere ce pare tentantă, ce pare prea avantajoasă pentru a fi reală!Minunile nu se întâlnesc la tot pasul!
- Când credeţi că aţi identificat o oportunitate, documentaţi-vă mai întâi pentru a lua o decizie corectă, în cunoştinţă de cauză.
-Apelaţi cu încredere la poliţişti pentru a cere sfaturi sau pentru a le relata despre suspiciunile pe care le aveţi!
 

Vă recomandăm şi:

Cum să nu devii victimă a înşelăciunilor. Ce poveşti spun escrocii pentru a câştiga încrederea oamenilor, mod de operare

Suspect de înşelăciune, reţinut de poliţişti. Cum a păcălit o vânzătoare cu 100 de lei un escroc versat

Reţea de infractori, destructurată. Cum a pus la cale o înşelăciune de 30.000 de euro cu telefoane mobile de ultimă generaţie o grupare de escroci

Ce au găsit poliţiştii la cele 54 de percheziţii. Instalaţie artizanală pentru contrafacerea alcoolului şi maşini de lux folosite la comiterea infracţiunilor

Călăraşi



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite