VIDEO Cum au votat aleşii noua organigramă a Poliţiei Locale, care elimină din schemă peste 300 de posturi
0Noua organigramă a Poliţiei Locale a fost aprobată, joi, în şedinţa extraordinară a Consiliului Local Municipal. Astfel, toţi cei peste 300 de poliţişti locali care nu se mai regăsesc în noua organigramă trebuie să părăsească posturile pe care au fost detaşaţi.
La şedinţa extraordinară de joi, toţi consilierii PSD, inclusv Fănică Bîrlă, au votat pentru aprobarea noii organigrame. La fel a procedat şi reprezentantul ALDE, Mihai Alexandru, care votase împotrivă la sedinţa trecută.
Consilierii PNL, PSRo şi independentul Constantin Ionescu s-au abţinut de la vot. Chiar şi aşa, proiectul a trecut. Noua organigramă a Politiei Locale, entitate cu personalitate juridică, prevede o organigramă cu 135 de posturi.
Primarul oraşului, Constantin Toma, a anunţat deja că, în perioada următoare, în locul poliţiştilor concediati va angaja alte 140 de persoane, în posturi din aparatul de specialitate al Primăriei. Un eventual succes în justiţie al poliţiştilor locali disponibilizati ar putea crea însă un blocaj total în Primăria Buzău.
Edilul PSD Constantin Toma a luat decizia de a concedia poliţiştii de la serviciul de pază încă din vara anului trecut. Decizia a fost atacată în instanţă iar în noiembrie 2016, Tribunalul Buzău le-a dat câştig de cauză agentilor disponibilizati. Primăria a făcut recurs însă fără succes.
La începutul anului, Curtea de Apel Ploieşti a respins recursul intentat de Primărie la decizia Tribunalului Buzău, astfel că cei peste 300 de poliţişti locali şi-au putut pot relua posturile de pe care au fost disponibilizaţi, dar nu la şcoli, ci la Ordine Publică.