VIDEO Cum a tăiat o primărie de municipiu jumătate din lista cu beneficiarii cantinei de ajutor social

0
Publicat:
Ultima actualizare:
buzau

Jumătate dintre beneficiarii Cantinei de Ajutor Social din Râmnicu Sărat au rămas fara hrană, după prima luna în care au fost puşi să efectueze ore de muncă în folosul comunităţii, pentru a primi porţiile de mâncare.

În această primăvară, regulamentul de organizare funcţionare al Direcţiei de Asistenţă Socială, din Râmnicu Sărat, s-a schimbat, iar una dintre modificări îi vizează pe beneficiarii Cantinei de Ajutor Social.

Dacă până acum, aceştia primeau alimentele gratuit, acum ei trebuie să presteze 16 ore de muncă lunar pentru fiecare membru al familiei, care beneficiază de hrană timp de o lună. 

Oamenii au fost informaţi atât verbal, cât şi scris cu privire la noua regulă pe care trebuie să o respecte pentru a primi porţiile de mâncare, însă puţini au ţinut seama de ea. 

Aşa se face că începând de luni, 121 din cei 220 de beneficiari ai cantinei nu au mai primit hrană pentru că, deşi au fost informaţi, nu şi-au efectuat orele de munca în folosul comunităţii.

Dacă unii beneficiari au preferat să muncească pentru a primi mâncare, alţii au decis să renunţe la hrana de la Cantina de Ajutor Social.

Numărul de ore de lucru creşte proporţional cu numărul de porţii pe care le solicită beneficiarul. Pentru două porţii, o persoană trebuie să lucreze 32 de ore, pentru trei, 48, iar pentru cinci se ajunge la 80 de ore prestate, echivalentul a 10 zile lucrătoare la un program de 8 ore.

Un asistat din Râmnicu Sărat primeşte alimente în valoare de 12 lei pe zi.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite