Urmărit naţional, prins de poliţiştii buzoieni la Braşov

0
Publicat:
Ultima actualizare:
 Foto: Arhivă Adevărul
Foto: Arhivă Adevărul

Polițiști buzoieni din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Buzău s-au deplasat, la sfărșitul săptămânii trecute, pe raza municipiului Braşov, pentru prinderea unui bărbat suspectat de comiterea unui furt dintr-un apartament din municipiul Buzău.

Fapta era înregistrată în evidenţe cu autor necunoscut și a fost sesizată Poliţiei în ziua de 1 februarie, de către persoana vătămată, o buzoiancă în vârstă de 83 de ani. femeia le-a spus polițiștilorcă în jurul orei 15.00, a permis accesul în apartament unui necunoscut, care s-a prezentat a fi reprezentantul unei firme de cablu.

În timp ce acesta lucra pentru remedierea unei aşa-zise defecţiuni, ce nu fusese însă sesizată de proprietara imobilului, bărbatul a reuşit să afle unde îşi ţinea banii femeia. Pentru a ajunge în camera respectivă, suspectul a determinat-o pe bătrână să meargă în altă încăpere, moment prielnic pentru a reuşi să sustragă 900 de lei şi bijuterii din aur. Prejudiciul total a a fost estimat la suma de 1500 de lei.

În baza semnalmentelor furnizate de persoana vătămată, poliţiştii de investigaţii criminale de la Poliţia municipiului Buzău au stabilit că principalul suspect este un bărbat de 44 de ani, din judeţul Gorj. Întrucât existau date că suspectul s-ar afla pe raza municipiului Braşov, poliţiştii buzoieni, în colaborare cu cei de la Secţia 2 de Poliţie Braşov, au reuşit să-l prindă pe suspect, după care l-au adus la Buzău.

Individul era urmărit la nivel naţional din anul 2009, fiind condamnat la patru pedepse cu închisoarea pentru furt calificat din locuinţe.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite