Trei zile de petrecere, la ”Zilele Dovleacului”. Dacă ai drum prin Poşta Câlnău, spre Moldova, nu rata plăcintele sau sarmalele în coajă de bostan

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Începe ca de-a treia ediţie a festivalului “Zilele Dovleacului”, de la Poşta Câlnău, manifestare născută din iniţiativa unor localnici, proprietari de bostănării. Turiştii care ajung la petrecere vor avea ocazia, chiar de astăzi, să deguste preparate pe bază de dovleac şi alte bunătăţi tradiţionale.

Petrecerea câmpenească are loc în perioada 15-17 septembrie, pe un teren cu deschidere către drumul european E85, care leagă Bucureştiul de Moldova. 

În centrul atenţiei sunt preparatele culinare pe bază de dovleac, de la plăcinte, gogoşi, la sărmăluţe fierte în coajă de bostan, însă din peisaj nu vor lipsi şi alte bunătăţi tradiţionale, precum cârnaţii de Pleşcoi şi de casă, bulzul de mămăligă, pastrama, mustul şi cozonacii. 

Meşterii tradiţionali şi iscusiţii sculptori vor fi şi ei prezenţi pentru a încânta publicul. Organizatorii se aşteaptă ca la cea de-a treia ediţie a Festivalului Etno-gastronomic ”Zilele Dovleacului” să participe circa 30 de producători. 

Această ediţie va aduce şi câteva noutăţi. „Fată de ediţia de anul trecut vom avea mult mai mulţi meşteri populari, vom avea din Republica Moldova un grup de sculptori în dovleac şi îşi vor face apariţia şi sculptori locali. De asemenea, vom încerca să cooptăm copii prezenţi la acest festival să facem ceva interactiv”, a declarat Cosmin Lazăr, viceprimar al comunei Poşta Câlnău.

Este al doilea an în care Consiliul Judeţean Buzău se implică în organizarea acestui eveniment. 

”Este deja un festival internaţional, anul trecut având reprezentanţi din Serbia şi Moldova, iar anul acesta doar din Moldova. Cei care vor veni la acest eveniment vor avea parte de delicioase produse culinare din dovleac, dulceţuri, plăcinte, sarmalele fierte în dovleac care a devenit aşa un brand. Vor fi şi evenimente culturale şi folclorice iar în ultima zi va urca pe scenă şi un ansamblu din republica Moldova”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Petre Emanoil Neagu.

Totodată, cei ce vor fi prezenţi la eveniment îl vor putea urmări pe maestrul bucătar Horia Vârlan care va  oferi o serie de demonstraţii culinare. Pe scena festivalului vor urca artişti cunoscuţi atât la nivel local cât şi naţional. Duminică, publicul va fi încântat de un  taraf din Republica Moldova. Seara se va încheia cu un foc de artificii.

Festivalul dovleacului din Poşta Câlnău a pornit de la pasiunea unui buzoian pentru grădinărit. Este vorba despre Ionel Horhocea, care înfiinţat cultura pe un teren moştenit de la tatăl său. El vinde produsele în stradă, chiar în faţa casei, şi este mulţumit că cei care tranzitează DN2 E 85 se opresc să cumpere de la Bostănăria vrăjită.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite