Topul firmelor din Buzău pe anul 2010.
0Cele mai performante firme au fost premiate în cadrul galei anuale organizate de Camera de Comerţ Industrie şi Agricultură Buzău. Peste 300 de reprezentanţi ai celor mai de succes firme din Buzău şi-au dat întâlnire aseară în cadrul celei de-a 17-a ediţie a Topului Firmelor.
La ediţia de anul acesta, din cele peste 5000 de firme buzoiene, doar 800 au corespuns criteriilor foarte dure de selecţie. În prim-plan s-au aflat unii dintre cei mai mari investitori din Buzău din domenii precum prelucrări mecanice, prelucrarea lemnului,asamblare de aparate electrocasnice sau comerţ auto.“Chiar dacă sunt şi unele firme mari care au intrat în insolvenţă, totuşi trendul economiei buzoiene este în creştere. Forţa de muncă se găseşte destul de greu, iar şomajul este de doar 2 la sută la nivelul municipiului” a declarat Ionel Gagu, preşedintele Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură.

La fel ca anul trecut, grupul de firme cu capital chinez, SC United
Electric, a obţinut prima poziţie la secţiunile prelucrarea lemnului şi
asamblare de aparate electrocasnice.
"Avem o investiţie foarte mare la Pârscov şi vrem să mai investim încă 50
de milioane de euro anul viitor în parcul industrial.Toate afacerile
noastre s-au făcut în urma unui sondaj de piaţă şi din acest motiv am
mers pe profit . Din păcate, ne lovim frecvent de birocraţia din România
şi de infrastructura slabă” a declarat Jack Go, managerul firmei.

Cu peste o mie de maşini vândute în acest an, grupul de firme General
Autocom a dominat secţiunea de comert şi service auto. “Rezultatele de
anul acesta sunt mulţumitoare pentru perioada de criză pe care am
traversat-o. Am vândut peste 500 de unităţi Dacia şi alte câteva sute
din alte mărci. În domeniul nostru am căutat pe cât posibil să menţinem
locurile de muncă, pentru că nu ne permitem să pierdem oamenii
specializaţi”, a declarat Constantin Bucur, directorul General Autocom.
Gigantul taiwanez Greentech-Greenfiber, specializat pe prelucrarea şi
reciclarea PET-urilor, a confirmat şi în acest an, ocupând prima poziţie
la această secţiune.
Directorul general, Cristinel Dobrotă, a spus că grupul de firme care
domină sud-estul Europei a dovedit criza prin inteligenţă. “Am păcălit
criza prin inteligenţă, care implică seriozitate şi munca foarte multă.
Chiar dacă profitul nu a fost exagerat de mare, prioritatea noastră a
fost protejarea locurilor de muncă. Mai mult decât atât, am mai creat
încă 150 de noi job-uri pentru a conserva capacitatea noastră de
producţie” a spus Dobrotă.