Senatorul Constantin Popa fuge de Băsescu, pentru a intra în partidul naţionalistului Bogdan Diaconu

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Popa a bătut palma cu Bogdan Diaconu   Foto Facebook.com
Popa a bătut palma cu Bogdan Diaconu   Foto Facebook.com

Partidul România Unită (PRU), care l-a revendicat pe Vlad Ţepeş ca simbol politic, pregăteşte asaltul pentru alegerile de la sfârşitul anului cu parlamentari de import. Victor Ponta şi Mircea Geoană, după ce s-au luptat pentru supremaţie în PSD, ar putea redeveni colegi în PRU. Pe listă este şi senatorul buzoian Constantin Popa, ales pe listele PPDD, trecut apoi la UNPR şi ajuns ca urmare a fuziunii dintre cele două partide în PMP.

Liderul PRU a fost cel care a anunţat pe pagina sa de Facebook înscrierea în formaţiunea sa a parlamentarului de Buzău. Ulterior, Constantin Popa a ţinut să îşi explice opţiunea politică, argumentul său fiind acela că nu poate fi coleg cu Traian Băsescu.

„Celor care se vor grăbi să mă facă traseist le aduc aminte că eu nu am plecat niciodată din UNPR. Când UNPR a dispărut, fiind înghiţit de PMP, am ales să-mi văd de drumul meu. Nu pot fi discipolul lui Băsescu! Categoric, nu! Am ales Partidul România Unită, pentru filonul său naţionalist, care îmi permite să mă exprim aşa cum am făcut-o şi până acum în activitatea parlamentară“, s-a apărat senatorul. 

Constantin Popa este cercetat de Parchetul General după ce un agent de poliţie a depus plângere împotriva lui, pentru ultraj, acuzându-l că l-a lovit chiar în sediul Poliţiei Buzău, după ce a îndrăznit să o amendeze pe fiica senatorului. 

Partidul România Unită (PRU), formaţiune cu un puternic mesaj naţionalist, condus de fostul deputat PSD Bogdan Diaconu, a racolat 11 parlamentari în mai puţin de o săptămână. CITEŞTE ŞI: Partidul lui Vlad Ţepeş strânge toţi penalii. Va rupe sau nu din electoratul PSD? Ce răspund specialiştii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite