REPARTIZARE LICEU 2013 Peste 3.200 de elevi din Buzău au aşteptat cu emoţie rezultatele repartizării în licee

0
Publicat:
Ultima actualizare:
afisare rezultate finale vaslui

Repartizare liceu 2013/ Repartizarea computerizată a fost efectuată, iar listele finale cu elevii admişi la liceu au fost afişate pe site-ul Ministerului Educaţiei, admitere.edu.ro. Listele vor fi afişate şi la şcolile şi liceele din ţară. Peste 3.200 de adolescenţi buzoieni au aşteaptat să afle la ce instituţii de învăţământ au ajuns, conform mediilor din gimnaziu şi de la Evaluarea Naţională.

Repartizarea computerizată a absolvenţilor de clasa a VIII-a care au participat la prima etapă de admitere s-a realizat în ordinea descrescătoare a mediilor de admitere şi în funcţie de opţiunile candidaţilor de pe fişa de opţiuni. 

Aşadar, părinţii şi elevii vor putea consulta deja situaţia la nivel naţional pe site-ul admitere.edu.ro.

Peste 3.200 de elevi de gimnaziu din Buzău au susţinut Evaluarea Naţională, anul acesta, iar dintre ei, 14 au medii de 10. Aceştia sunt cotaţi cu primele şanse să intre la colegiile sau liceele de elită, din judeţ. Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar, absolut toţi elevii au loc în instituţiile de învăţământ liceal de masă, unde la Buzău sunt aproape 4.400 de locuri, la 31 de colegii, licee şi grupuri şcolare.

Media de admitere la liceu este medie aritmetică dintre media notelor de la Evaluarea Naţională şi media generală a anilor de gimnaziu. Iată care au fost punctajele minime cu care s-a intrat anul trecut în şase dintre cele mai bine cotate instituţii de învăţământ liceal din judeţul Buzău:

Colegiul Naţional “B.P.Hasdeu” Buzău - 9,39

Colegiul National “M. Eminescu” Buzău - 8,41

Liceul Pedagogic “Spiru Haret” Buzău - 8,36

Colegiul Economic Buzău - 7.86

Liceul de Artă “Margareta Sterian” - 6,82

Colegiul Naţional “AL. Vlahuţă” Râmnicu Sărat - 6.27

În perioada 17-26 iulie 2013, absolvenţii depun dosarele de înscriere la liceele la care au fost admişi, potrivit metodologiei de admitere la liceu.

Actele necesare la înscriere:

- cererea de înscriere;

- cartea de identitate (dacă este cazul) şi certificatul de naştere, în copie legalizată;

- adeverinţa cu notele şi media generală obţinute la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;

- foaia matricolă pentru clasele a V-a – a VIII-a (cu calculul mediei generale);

- fişa medicală.

A doua etapă de înscriere la liceu

La a doua etapă a repartizării computerizate participă candidaţii din seria curentă, indiferent de vârstă, şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 - 2014, şi care au participat şi au rămas nerepartizaţi după prima etapă, sau nu au participat, din diferite motive, la prima etapă de admitere.

Aceştia completează fişa de opţiuni în perioada 17-22 iulie 2013, la şcolile generale de provenienţă sau la centrul special de înscriere pentru candidaţii din alte judeţe.

În situaţia în care au rămas locuri neocupate la clasele pentru care se susţin probe de aptitudini sau probe de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă, înscrierea candidaţilor pentru aceste probe se face în 17 iulie, iar susţinerea probelor se face în perioada 18-19 iulie şi afişarea rezultatelor finale, pe 20 iulie. Candidaţii respinşi la probele de aptitudini şi candidaţii care au participat la probele de verificare a cunoştinţelor de limbă maternă sau modernă completează opţiunile în data de 22 iulie 2013 şi participă la repartizarea computerizată.

Introducerea noilor baze de date în calculator, verificarea fişelor cu opţiuni listate din calculator, precum şi corectarea eventualelor erori se fac în perioada 17-23 iulie.

Repartizarea computerizată şi afişarea listelor se face în data de 25 iulie, urmând ca în perioada 25-26 iulie, absolvenţii de gimnaziu care au participat la a doua etapă a admiterii la liceu să îşi depună dosarele la unitatea de învăţământ unde au fost repartizaţi.

Candidaţii care, în perioada 25-26 iulie 2013, nu îşi depun dosarele de înscriere, se consideră retraşi, iar locurile corespunzătoare sunt declarate neocupate şi vor fi utilizate pentru rezolvarea cazurilor speciale de către comisiile de admitere. Aceşti candidaţi vor fi repartizaţi pe locurile rămase libere, după rezolvarea cazurilor speciale, care va avea loc în perioada 29 iulie-1 august.

Cazurile speciale înseamnă situaţii medicale speciale, schimburi de elevi, redistribuirea candidaţilor gemeni, distribuire sau redistribuire pe locuri rămase libere, pentru apropiere de domiciliu, corectarea unor erori de transcriere greşită în baza de date computerizată a opţiunilor exprimate de elevi etc.

Cazurile elevilor veniţi din străinătate

De asemenea, tot în perioada 29 iulie-01 august 2013, comisiile de admitere vor analiza şi cazurile speciale ale absolvenţilor învăţământului gimnazial care au studiat în străinătate şi, din această cauză, nu au participat la Evaluarea Naţională de la sfârşitul clasei a VIII-a.  Pentru aceşti absolvenţi, la media generală de absolvire a gimnaziului se iau în calcul doar rezultatele obţinute în anii de studiu parcurşi în România.

Ce se întâmplă cu elevii care au rămas nerepartizaţi şi după a doua etapă

În situaţia în care există absolvenţi ai clasei a VIII-a care nu s-au înscris la unităţile la care au fost repartizaţi sau nu au participat la cele două etape de admitere şi care solicită ulterior un loc în clasa a IX-a, aceştia vor fi repartizaţi pe locurile rămase libere la liceu.

Depunerea cererilor se face la sediul inspectoratelor şcolare în perioada 02-05 septembrie 2013, iarrepartizarea candidaţilor se face în perioada 05 - 06 septembrie 2013, ţinând cont de criteriile prevăzute în

Metodologia de admitere:

- media generala obţinuta la Evaluarea Naţională din clasa a VIII-a;

- media generala de absolvire a claselor a V-VIII;

- nota obţinută la proba de limba si literatura româna din cadrul Evaluarii Naţionale;

- nota obţinută la proba de matematica din cadrul Evaluarii Naţionale;

- nota obţinută la proba de limba materna din cadrul Evaluarii Naţionale, respectiv nota de la

- proba de verificare a cunostinţelor de limba maternă acolo unde este cazul

Elevii care au rămas cu situaţia neîncheiată la sfârşitul semestrului al doilea, îşi vor încheia situaţia în perioada 19 – 21 august 2013 şi vor fi repartizaţi în clasa a IX-a de către comisiile de admitere, în perioada 02 -06 septembrie.

În situaţia în care există candidaţi cărora nu li se poate calcula media de admitere întrucât nu au participat la Evaluarea Naţională, aceştia vor fi repartizaţi de inspectoratele şcolare, în perioada 05-06 septembrie 2013, după repartizarea celorlalţi candidaţi.

CITEŞTE ŞI:

(VIDEO) În Buzău, copiii au dat năvală la avizierele şcolilor, ca să-şi vadă notele

S-au afişat primele rezultate la examenul de Evaluare Naţională la şcolile din Buzău


 

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite