Lacul Mocearu, una dintre atracţiile judeţului Buzău care-ţi taie respiraţia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Călătorul care alege să viziteze Valea Slănicului, din judeţul Buzău, va descoperi o zonă sălbatică, peisaje uluitoare, puţin cunoscute turiştilor din ţară. Lacul Mocearu, aflat în cununa munţilor, este perla monumentelor naturale din această zonă mai puţin străbătută.

Lacul Mocearu este un colţ de rai natural, cu aer ozonat. Ochiul de apă se află la 10 kilometri distanţă de centrul comunei Lopătari, iar până aici trebuie să mergeţi pe un drum destul de anevoios. 

Lacul Mocearu este un ochi de apă dulce, format într-un munte de sare. Este locul în care parcă cerul şi pământul se împletesc armonios şi oferă temerarilor un peisaj rar. 

Lacul, cu fauna şi flora specifice zonei de câmpie, are o vechime de aproximativ 150 de ani. Se află în mijlocul unei vaste păduri, astfel că un sejur în zona lacului Mocearu este visul oricărui iubitor de natură, dornic de linişte şi aer curat. 

Cu o întindere de 300 de metri pătraţi, are o serie de ochiuri subacvatice, astfel că trebuie să fiţi extrem de precauţi. Cazarea în zonă se poate face la câteva pensiuni de pe malul apei, inaugurate în ultimul deceniu. 

Turiştii aleg să vină aici pentru a se relaxa departe de agitaţia oraşelor, dar şi pentru că pot pescui în voie. 

„Foarte multă lume vine pentru relaxare, aerul curat, este undeva la 900 de metri altitudine. S-a luat probă de aer şi este poluare zero, echivalează cumva cu Munţii Alpi”, spune Daniel Buzea, administratorul pensiunii ”Lacul Mocearu”. 
Imagine indisponibilă

Dacă veniţi dinspre Lopatari, e bine de ştiut că nu există drum amenajat până la acest lac însă, ca reper, trebuie reţinut că traseul parcurge localităţile Luncile şi Plaiul Nucului.

Dacă doriţi să admiraţi natura şi să vă încărcaţi plămânii cu aerul tămăduitor, dar să faceţi ceva mai puţin efort, o plimbare pe lacul Mocearu este soluţia perfectă.

Lacul Mocearu are un renume deosebit şi printre pescari. Turiştii care nu se pot dezlipi de aceste locuri minunate se pot caza la pensiunile de pe malul lacului. Una dintre ele este pensiunea “Lacul Zânelor”, situată într-un peisaj de vis. Are şase camere, cu 12 locuri, living, bucătărie, terasă acoperită, foişor, loc de joacă pentru copii, piscină şi ponton la lac, astfel încât aceştia vor avea parte de tot confortul. Mai mult, zona dispune de două hectare de grădini, livezi, păşuni şi pădure care abia aşteptă să fie “explorate” de oaspeţi.

”O cameră cu pat dublu costă 175 de lei, iar pachetul cu demipensiune, 250 de lei. Avem spaţiu şi pentru zece corturi chiar pe malul lacului”, spune Cristiana Baron, administratorul pensiunii “Lacul Zânelor”.

Imagine indisponibilă

Principalul obiectiv de vizitat din acest punct este Focul Viu, un fenomen natural de pe cursul superior al râului Slănic, generat de gazele care ţâşnesc prin crăpăturile scoarţei terestre şi apoi se aprind spontan, formând flăcări de 50, până la 100 de centimetri înălţime.

Dacă veniţi de la Bucureşti, mergeţi pe E85 până la Buzău. De aici şi până la lac mai aveţi de mers aproximativ două ore. Din Lopătari, mergeţi spre Plaiul Nucului, pe un drum destul de prost. 

Vă recomandăm să vă înarmaţi cu multă răbdare şi, dacă e posibil, să aveţi o maşină cu garda înaltă. Drumul judeţean DJ203K are numeroase porţiuni în lucru, fără stratul de asfalt.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite