La Buzău, PSD s-a ales cu 76 de primării, după valul de migraţii. PDL a rămas fără niciun primar iar PNL mai are opt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În judeţul Buzău, ”Ordonanţa Dragnea” a lăsat filiala locală a Partidului Democrat Liberal fără niciun primar. În ultima zi a migraţiei politice, doi primari de comună, aleşi în 2012 pe listele PDL, au plecat din partid şi rămân independenţi. Din cele 87 de unităţi administrative ale judeţului Buzău, 76 sunt conduse de primari PSD, opt rămân pe mâinile liberalilor iar trei au primari independenţi.

Valul migraţiei aleşilor locali din judeţul Buzău a bătut recordul pe data de 18 septembrie. Atunci, preşedintele Consiliului Judeţean, fostul liberal Cristi Bîgiu, a semnat adeziunea la PSD şi a adus cu el în partidul lui Victor Ponta 18 primari liberali şi alţi şase din PDL.

În cadrul unei conferinţe de presă, preşedintele PSD Buzău, Constantin Boşcodeală, le-a urat bun venit noilor sosiţi în echipa social-democrată. Totodată, recunoştea şi faptul că unii social-democraţi nu privesc cu ochi buni venirea în partid a grupului de liberali şi democrat-liberali, mai ales a fostului vicepreşedinte PNL, Cristi Bîgiu. ”Echipa PSD a crescut atât cantitativ, cât şi calitativ, iar eu sunt sigur că lucrurile vor merge tot mai bine în judeţ şi mai sunt convins că Victor Ponta va câştiga. Succes noilor colegi (...) Este foarte clar că există membri de partid care au propria viziune, dar nu e vocea partidului iar vocea pe care am avut-o eu a fost că toţi aleşii au loc în PSD”, a spus Constantin Boşcodeală, preşedintele PSD Buzău.

De atunci, mişcările au continuat până în ultima zi a perioadei de ”transferuri”, astfel că spectrul politic la nivelul judeţului s-a dezechilibrat drastic. PSD Buzău avea 46 de primari după alegerile locale din 2012 şi a mai câştigat un mandat, la Valea Râmnicului, după alegerile parţiale din acest an. Prin ”Ordonanţa lui Dragnea”, efectivul de primari cu adeziune la PSD a ajuns la 76.

După ultimele alegeri locale, PNL Buzău a câştigat 27 de portofolii de primar însă a pierdut unul la începutul acestui an, după alegerile parţiale. Pe durata perioadei de migraţii, PNL Buzău a pierdut un număr de 18 primari şi a mai rămas cu opt, în localităţile Pârscov, Berca, Cătina, Căneşti, Ruşeţu, Cilibia, Topliceni şi Puieşti.

Cea mai grea lovitură a primit-o însă PDL Buzău, care în urma ordonanţei care a permis traseismul politic i-a pierdut pe toţi cei 14 primari cu care s-a ales după alegerile din 2012. Doi dintre aceştia, primarii din Movila Banului şi Balta Albă, s-au dezis în ultima zi a perioadei de migraţie de formaţiunea pe listele căreia au fost aleşi. Ei au ales să activeze ca independenţi. ”Nu ştiu unde o să ajungem cu asemenea comportament politic a celor care conduc comunităţi. Îmi pare rău că după două decenii de democraţie noi nu am înaintat nici un metru”, a declarat Raul Florescu, vicepreşedinte PDL Buzău.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite