Invazie de scorpioni într-o gospodărie din Buzău. Un localnic a găsit peste zece într-o singură săptămână; „Nu știm când ne putem întâlni cu ei” | adevarul.ro

Invazie de scorpioni într-o gospodărie din Buzău. Un localnic a găsit peste zece într-o singură săptămână; „Nu știm când ne putem întâlni cu ei”

Publicat:
0
1 live

O gospodărie din județul Buzău a fost „invadată” de scorpioni. Proprietarul spune că a găsit patru exemplare în interiorul locuinței și peste zece în gospodărie, într-o singură săptămână. De teamă să nu dea peste alte vietăți, bărbatul verifică acum cu atenție fiecare colț înainte să atingă obiectele din casă.

O gospodărie din județul Buzău a fost „invadată” de scorpioni.
O gospodărie din județul Buzău a fost „invadată” de scorpioni. Foto: Shutterstock

Unul dintre scorpioni a fost descoperit chiar pe fundul unei lădițe frigorifice, în timp ce proprietarul făcea curățenie în bucătărie. Era deja al treilea găsit în locuință. Un altul a apărut, sâmbătă dimineață, în chiuvetă, printre vase. Bărbatul spune că a mai găsit scorpioni și în baie, dar și în jurul casei.

„Aproape suntem invadați de acești scorpioni. Nu știi când ne putem întâlni cu ei”, a povestit Virgil Bâgiu pentru publicația Știri de Buzău.

Cele mai multe exemplare au fost observate în apropierea unui zid pe care proprietarul l-a demolat pentru renovarea casei. Potrivit acestuia, scorpionii s-au ascuns rapid printre pietre și în pământ. Bărbatul a anunțat și Primăria Cozieni și speră să fie găsită o soluție.

„Foarte mulți scorpioni am găsit acolo, la colțul casei, unde am dărâmat zidul pentru a-l renova. Dar, fiind foarte mulți, au dispărut imediat pe sub pietre, pe pământ. Nu am putut să-i prind”, a explicat el.

Localnicul a reușit să prindă unul dintre scorpionii găsiți în chiuvetă și intenționează să-l păstreze pentru a-l prezenta specialiștilor și pentru identificarea exactă a speciei.

Scorpionul carpatin, prezent în zona Buzăului

În zona Buzăului trăiește scorpionul carpatin, o specie de dimensiuni mici, adaptată zonelor stâncoase. Aceste vietăți se ascund, de regulă, sub pietre și în crăpături, însă pot ajunge în gospodăriile construite în apropierea habitatului lor.

Veninul scorpionului carpatin nu este considerat periculos pentru oameni. Totuși, evitarea contactului direct cu aceste animale este recomandată, mai ales în cazul persoanelor care pot avea reacții alergice la înțepături.

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite