Incident uluitor în trafic. Un puști a amenințat cu pistolul un șofer care l-a certat că traversează neregulamentar

0
Publicat:

Un adolescent din Buzău este anchetat de poliție după ce a amenințat un șofer cu un pistol, furios că i s-a atras atenția că traversează carosabilul neregulamentar. Incidentul s-a produs pe o stradă din Buzău. Individul a fost identificat la scurt timp.

Unul dintre pistoalele confiscate de polițiști. SURSA IPJ Buzău
Unul dintre pistoalele confiscate de polițiști. SURSA IPJ Buzău

În dimineața zilei de 26 noiembrie 2023, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Poliției municipiului Buzău, sprijiniți de polițiști din cadrul Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi luptători de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale au pus în executare două mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Buzău, într-un dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de amenințare şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor.

Fapta a fost sesizată în data de 24 noiembrie 2023, de către persoana vătămată, un bărbat de 48 de ani, din Buzău. Din investigațiile efectuate de către polițiști s-a stabilit faptul că, în seara de 23 noiembrie 2023, ar fi fost amenințat cu un pistol, de către un minor, în urma faptului că acesta i-a atras atenția pentru modul în care a traversat strada. Poliţiştii au stabilit că este vorba despre un buzoian, de 14 ani.

„În urma percheziţiilor, a fost descoperit şi ridicat un pistol, de tip airsoft, inclus în categoria armelor neletale, care nu este supus autorizării ori notificării. Față de minorul de 14 ani, poliţiştii continuă cercetările sub coordonarea parchetului pentru săvârşirea infracţiunilor de ameninţare şi nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor”, transmite Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Buzău.

Tot pentru nerespectarea regimului armelor și munițiilor, dar și contrabandă calificată, sunt cercetați doi bărbați în vârstă de 27 și 28 de ani, ambii din comuna Râmnicelu.

„În data de 24 noiembrie a.c., polițiștii Biroului Arme, Explozivi, cu sprijinul luptătorilor din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară la persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor și munițiilor şi contrabandă calificată. În urma desfăşurării percheziţiei, poliţiştii au descoperit și au ridicat în vederea continuării cercetărilor două pistoale neletale cu gaz, deținute ilegal”, se arată într-un comunicat al IPJ Buzău.

Din cercetările efectuate de polițiști s-a stabilit că armele ar fi fost procurate din Germania și introduse ilegal în țară, în luna mai a acestui an. În cauză se continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de nerespectarea “regimului armelor și munițiilor” şi „contrabandă calificată”.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite