Începe Festivalul Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Centrul Cultural „Alexandru Marghiloman” şi Cenaclul “Nicolae Grigore Mihăescu – Nigrim”, organizează, în perioada 12-15 mai cea de a XVII-a ediţie a Festivalului Naţional de Epigramă „Cât e Buzăul de mare”. Astăzi, la Vila Albatros, va avea loc de la ora 17.00 vernisajul expoziţiei personale de caricatură a artistului buzoian Adrian Bighei.

Manifestarea se derulează sub moto-ul:  „Caricatura în direct”... ia loc pe scaun, stai drept şi te va judeca strâmb“ ...  Invitat special, Aculin Tănase, epigramist, poet, aforist.

Spectacolul de gală al festivalului va avea loc în ziua de sâmbătă, 14 mai 2016, ora 17,00, la Sala Mare a Consiliului Judeţean Buzău.

Tot sâmbătă, în foaierul sălii Consiliului Judeţean va fi organizată o expoziţie de caricatură cu tema „Mihai Sălcuţan 7zeci”, prezentată de cunoscutul caricaturist Costel Pătrăşcan. Va fi amenajat un stand de carte de epigramă şi carte de umor, cu cele mai noi apariţii ale genurilor, iar autorii vor oferi autografe.

Festivalul va fi onorat de prezenţa acad. Mihai Cimpoi, preşedintele Asociaţiei Uniunilor de Creaţie din Republica Moldova, Mircea Ionescu-Quintus, preşedintele de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România, George Corbu, preşedintele Uniunii Epigramiştilor din România, prof. univ. dr. Ştefan Cazimir.

Într-un regal epigramatic vor fi prezentate ultimele creaţii – epigrame, rondeluri, sonete, fabule, parodii, schiţe umoristice – şi vor fi încrucişate “spadele” în tradiţionalul duel epigramatic.

Preşedintele festivalului, Elena Isbăşoiu şi directorul acestuia, Mihai Sălcuţan, vor anunţa şi premia câştigătorii Concursului Naţional de Epigramăcu temele “Interesul poartă fesul” şi “Precum în cer şi pe pământ” şi pe cei ai Concursului de carte de epigramă şi de proză umoristică apărută în anii 2015-2016.

Momentele muzicale vor fi susţinute de Adriana Florentina Stuparu si George Mitrea, rolul de prezentator fiind asumat de actorul Adrian Nicolae. La spectacolul de gală sunt invitaţi a participa iubitorii de epigramă, de umor, de carte, de literatură, de voie bună.

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite