Hoţ prins la Râmnicu Sărat, după ce a furat din incinta spitalului
0Un bărbat de 36 de ani, din comuna Podgoria, a fost reţinut, duminică dimineaţă, de către poliţiştii râmniceni pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Suspectul este bănuit că a furat două telefoane mobile, un act de identitate şi 117 lei.
Potrivit Biroului de presă al IPJ Buzău, individul este suspectat că în noaptea de 31 august spre 1 septembrie a sustras un telefon mobil din incinta unei patiserii din municipiul Rm. Sărat, apoi a sustras un alt telefon mobil, suma de 117 lei şi un act de identitate din două saloane ale unei unităţi spitaliceşti din oraş, fiind prins de agenţii de pază ai spitalului.
Prejudiciul a fost recuperat în totalitate.
Poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Poliţiei municipiului Rm. Sărat continuă cercetările, în vederea documentării întregii activităţi infracţionale a suspectului.