Două femei au murit, iar alte cinci persoane sunt rănite după ce un autovehicul s-a răsturnat în județul Buzău
0Două persoane au murit, iar cinci au fost rănite într-un accident produs sâmbătă dimineaţă pe un drum judeţean, în oraşul Pogoanele, din judeţul Buzău.

Un şofer de 49 de ani, din Brăila, aflat la volanul unui autovehicul care mergea dinspre Pogoanele către Scutelnici, în județul Buzău, a pierdut controlul asupra direcţiei şi s-a răsturnat în afara părţii carosabile.
Accidentul s-a soldat cu decesul a două pasagere, de 48 şi 62 de ani, din Brăila şi Buzău.
”De asemenea, şoferul şi alţi patru pasageri, cu vârste cuprinse între 48 şi 62 de ani, din Brăila, au fost răniţi, fiind preluaţi de ambulanţă. Poliţiştii buzoieni au deschis dosar penal şi continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, potrivit IPJ Buzău.