Doi indivizi, arestați în urma altercației violente din Râmnicu Sărat. Sunt acuzați de tentativă la omor VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi dintre protagoniștii altercației cu topoare din Râmnicu Sărat, urmată de accidentarea intenționată cu mașina a unui grup de persoane,  au fost arestați preventiv pentru 30 de zile, sub acuzația de tentativă la omor. Alți patru indivizi implicați în conflict sunt cercetați în libertate, pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare a ordinii și liniștii publice.

Potrivit informațiilor furnizate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, procurorii au solicitat arestarea preventivă a inculpaților I.R. și I.C., care sunt cercetați pentru comiterea infracțiunilor de tentativă la omor calificat și tulburarea ordinii și liniștii publice. Incidentul a avut loc în seara zilei de 23 mai 2023, în jurul orei 23:00, la intersecția străzilor Dorobanți și Jideni.

„Situația de fapt reținută în sarcina inculpaților I.R. și I.C. constă în aceea că în seara zilei de 23.05.2023, în jurul orelor 23.00, în timp ce se aflau la intersecția străzii Dorobanți cu Jideni din Municipiul Râmnicu Sărat, în urma unui conflict spontan, inculpatul I.R. a intrat în mod intenționat cu autoturismul în patru persoane vătămate, după care împreună cu inculpatul I.C. a aplicat lovituri cu toporul asupra a două persoane vătămate, cauzându-le victimelor leziuni pentru care a fost necesară transportarea și internarea la Spitalul Județean de Urgență Buzău”, transmite Biroul de Presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.

Pe lângă cei doi inculpați arestați, anchetatorii efectuează cercetări și în cazul altor patru persoane implicate în agresiune, acestea fiind suspectate de tulburarea ordinii și liniștii publice.

vlcsnap 2023 05 24 16h40m41s788 png

Imaginile scandalului urmat de lovirea intenționată cu mașina în repetate rânduri au fost surprinse de camera de supraveghere a Poliției Locale Râmnicu Sărat și sunt de-a dreptul șocante. Se vede cum mașina intră în grupul de bătăuși, după care șoferul își continuă drumul, apoi întoarce, lovește alți doi bărbați pe care îi ia pe capotă și lovește și a treia oară.

Conflictul a izbucnit aproape de ora 23.00, când un tânăr de 29 de ani care fusese lovit de trei cunoscuți, rude îndepărtate, a decis să se răzbune. A mers acasă unde a povestit că fusese bătut și, împreună cu membri ai familiei sale, au plecat înarmați cu topoare, o sapă, cuțite și bâte să le aplice o corecție agresorilor. Tânărul de 29 de ani a urcat apoi la volanul mașinii sale și intenționat a întrat de trei ori în grupul de bătăuși, între ei aflându-se chiar tatăl lui.

Patru dintre victime au fost transportate la spital. La Râmnicu Sărat a ajuns tatăl agresorului, lovit la cap și la coaste, iar la Spitalul Județean de Urgență Buzău au fost internați ceilalți trei bărbați cu vârste între 14 și 39 de ani, din tabăra rivală.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite