De ce nu e bine să omori şarpele casei. Mituri şi credinţe româneşti unice legate de reptila asociată cu Anticristul

Detaliu din tabloul lui Delacroix - "Apollo (sau Phoebus) ucigandu-l pe Python"

Şarpele, una dintre cele mai înspăimântătoare fiinţe de pe pământ, a marcat omenirea încă de la începuturile ei. Simbolul şarpelui este prezent în toate culturile lumii şi în toate etapele istoriei, fiindu-i atribuită în cele mai multe cazuri o conotaţie negativă, ce ţine de graniţa dintre bine şi rău, viaţă şi moarte. Creştinii asociază şarpele diavolului.

În toate culturile lumii, semnificaţia şarpelui este una dintre cele mai complexe, indicând deopotrivă viaţă şi moarte, lumină şi întuneric, sacru şi profan, început şi sfârsit. Frica de şerpi, despre care unii cercetători spun că a fost dezvoltată ca mecanism de apărare, de către strămoşii noştri, încă de când locuiau în peşteri, a plasat acest animal în centrul unor credinţe şi prejudecăţi. Trebuie menţionat că, între diversele culturi, sunt puncte comune, a căror origine coboară adânc în trecutul omenirii.

În timp ce în unele părţi ale lumii, mai ales acolo unde trăiesc şerpi care pot ucide oameni, a ajuns să fie venerat, în alte culturi este detestat, pentru că de-a lungul generaţiilor i-a fost asociată imaginea răului. Sunt foarte multe semnificaţii atribuite şarpelui, cele mai multe negative, care au fost transmise din vechime.

Sursa www.wikiwand.com

”Simbolul şarpelui este prezent în toate mitologiile antice şi medievale. Asociat zonei obscure a existenţei, asociat graniţei dintre viaţă şi moarte, şarpele este foarte des reprezentat în arta preistorică şi Antică. Pentru vechii indieni şarpele încolăcit stă la baza coloanei vertebrale, iar reprezentările din Egiptul preistoric îl prezintă înghiţindu-şi coada, ceea ce sugerează ciclicitatea timpului, idee pe care o regăsim ulterior la Sfântul Augustin”, ne explică Daniel Costache, istoric în cadrul Muzeului din Buzău.

Hinduşii se numără printre care venerează şarpele, simbolul său fiind prezent pe mai toate templele construite de aceştia. Au chiar un festival dedicat şerpilor. În timpul acestei sărbători, oamenii le aduc şerpilor ofrande constând în lapte şi bijuterii de argint, pentru ca aceştia să-i apere de rău. Tot în India, unul dintre ritualurile primordiale care se săvârşeşte atunci când se începe construirea unei case este acela de a înfige în pământ un ţăruş, care la partea superioară are forma unui cap de şarpe. 

Sursa www.mistikalem.com

Legat de capul şarpelui, se ştie din bătrâni că pentru a omorî un şarpe trebuie să îi tai capul, altfel el moare abia după apusul soarelui. Pentru vechii asiatici, unitatea dintre bine şi rău, Yang şi Yin, este reprezentată de şarpe.

Nici mitologia nordică nu este lipsită de prezenţa şarpelui. ”Aici şarpele de culoare albă aflat în interiorul unui ochi, reprezentare des întâlnită mai mult sau mai puţin stilizat chiar la vikingi, reprezintă iniţierea, începutul şi sfârşitul. În mitologia grecească antică şarpele capătă cele mai diferite valenţe. De la bun la rău, de la element asociat atât morţii cât şi vieţii, şarpele este un simbol polivalent. Şarpele este asociat fie ca stăpân femeii, dar deopotrivă şi reprezentare a uterului şi a falusului”, spune istoricul Daniel Costache.

Sursa karnacology.com

În cultura occidentală, şerpii sunt simbol al medicinei, al vindecării. Când năpârleşte, pielea şarpelui devine foarte uscată şi lipsită de luciu, iar ochii devin opaci, făcând ca şaspele să arate ca mort. Insă, odată lepădată vechea piele, şarpele reapare în lume cu o piele strălucitoare, ca după o vindecare miraculoasă. Acest comportament i-a inspirat pe înaintaşii noştri atunci când au ales ca şarpele să devină simbol al medicinei.

Tradiţia creştină asociază şarpele diavolului. El este cel care îl întruchipează de Antichrist, împingând omenirea în păcat. Cu toate acestea, la români există aşa-numitul şarpe al casei, care păzeşte casa de rău şi pe care nu trebuie să îl omori.

Sursa hunedoaralibera.ro

I se mai spune Ştima Casei sau Şarpele Străjer, şi are culoarea albă, deoarece trăieşte în beznă, între pereţii sau zidurile casei. Este păzitorul gospodăriei şi trăieşte sub pragul, sub talpa sau în pereţii casei. Uneori îşi părăseşte locul şi ia parte la jocurile copiilor, care îşi împart şi hrana cu el. 

Se mai spune despre el că păzeşte şi nişte obiecte preţioase, îngropate sub case ori în jurul acestora, precum bani, aur, pietre scumpe sau bijuterii. Se zice, în folclorul românesc, că o casă părăsită de şarpele ei este necurată şi atrage duhurile rele. Şarpele casei poartă noroc celor din familia sub locuinţa cărora s-a aciuat. Îi păzeşte pe oamenii care îl rabdă la temelia casei lor de boli, certuri, incendii, cutremure şi alte nenorociri şi de aceea el nu trebuie omorât. 

Sursa www.sezpv.com

În mitologia românească, şarpele are şi o conotaţie negativă, în astfel de ipostaze fiind invocat în basme, balade ori descântece. În majoritatea credinţelor populare, se consideră că şarpele trebuie omorât, prin taierea capului, pentru că acolo îşi strânge el ”puterile”. 

”Basmele româneşti, baladele prezintă şarpele ca element de viclenie, de meşteşug necurat. De asemenea există o serie întreagă de recomandări pentru a te feri de şarpe: să nu îi rosteşti numele, să se înconjoare gospodăria, casa cu cenuşă şi să se dea foc, să pui o bucată de mămăligă fierbinte la radacina unui pom pentru a hrăni şarpele şi a-l ţine departe de casă şi copii. Poziţia protectoare a şarpelui este reflectată şi în arhitectura tradiţională românească-a se vedea motivele ornamentale de pe celebrele porţi maramureşene”, explică Daniel Costache.

* Daniel Costache este director adjunct la Muzeul Judeţean Buzău

În arhitectura românească, apare frecvent simbolul şarpelui, cu un sens pozitiv, în special pe portile de lemn şi în exteriorul bisericilor, tot din lemn, din Maramureş. În acest caz, şarpele este ”păzitorul casei sau a bisericii”, o întruchipare a Binelui. 

În Oltenia, şarpele este reprezentat sub forma unei sfori răsucite, pe porţile din lemn, alături de dintele de lup şi de soare, primele două motive ornamentale, şarpele şi dintele de lup, fiind moştenite de la daci, despre care toţi ştim că aveau drept stindard de luptă un cap de lup cu coadă de şarpe.