Cupa României: Gloria Buzău a reuşit una din marile surprize ale turului patru
0Formaţia buzoiană a eliminat un adversar care a avut printre titulari şapte fotbalişti care acum trei luni jucau în Liga I.
Trupa antrenată de Mihai Ciobanu a reuşit, marţi seară, să scoată din competiţie una dintre echipele care în sezonul precedent evolua în prima ligă, Victoria Brăneşti.
Chiar dacă a jucat în deplasare iar echipa adversă a avut pe teren mulţi jucători experimentaţi, printre care Marincău, Dinu Todoran, Lorincz sau Bogdan Oprea, echipa buzoiană a început curajos şi a dominat categoric prima repriză.
Scorul a fost deschis foarte repede de către Gloria, încă din minutul trei, prin Prodan. Acesta a transformat un penalty obţinut de Corcoveanu, fază la care cei de la Gloria susţin că arbitrul i-a iertat pe cei din Brăneşti de o eliminare. "A fost fault din postură de ultim apărător asupra lui Corcoveanu, trebuia clar eliminarea fundaşului", a spus antrenorul Mihai Ciobanu.
Gazdele au restabilit egalitatea destul de repede (1-1, minutul 12), iar apoi fotbaliştii buzoienii s-au întrecut în ratări, conform antrenorului Ciobanu: "A fost o jumătate de oră foarte bună, puteam să mai marcăm de cel puţin cinci ori, portarul de la Brăneşti reuşind să scoată mingi aproape imposibile".
Gloria şi-a concretizat totuşi perioada de dominare şi pe tabela de marcaj, Prodan marcând pentru 2-1 cu puţin înainte de pauză.
În repriza a doua cei de la Victoria Brăneşti au reuşit să echilibreze disputa şi să marcheze golul de 2-2.
Echipa buzoiană a dat lovitura pe final, Corcoveanu marcând golul victoriei în minutul 87, într-un moment în care Gloria avea pe teren nu mai puţin de cinci juniori!
Antrenorul Mihai Ciobanu era foarte încântat că, pe lângă obţinerea calificării în faza următoarea, s-a evitat intrarea în cele două reprize de prelungiri. "S-a jucat pe o căldură sufocantă, greu de suportat chiar şi la umbră, cu atât mai mult merită toate laudele jucătorii mei. Efortul a fost uriaş şi era foarte important să nu intram în prelungiri, pentru că ne aşteaptă un meci pe puncte, primul acasă, cel cu Callatis în campionat", a declarat Mihai Ciobanu.
Acesta nu şi-a ascuns bucuria când a aflat că cei de la Callatis au jucat marţi seară şi prelungiri în meciul din Cupa României, câştigat după loviturile de departajare (scor 5-4) în faţa celor de la Farul Constanţa. "Ohooo, e foarte bine. Noi auzisem că au pierdut cu 1-0 în 90 de minute", a exclamat Ciobanu.
Anonimii din Livezile au eliminat echipa lui Jean Pădureanu
O altă surpriză de proporţii în această fază a competiţiei a fost eliminarea unei alte echipe care în sezonul precedent a fost în Liga I. Gloria Bistriţa a fost învinsă de necunoscuta Voinţa Livezile, scor 3-2!!!