Creşte numărul cazurilor severe de COVID-19, în Buzău. Secţiile ATI sunt deja ocupate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Secţiile de Terapie Intensivă din unităţile sanitare buzoiene care tratează pacienţi confirmaţi cu COVID-19 sunt ocupate. Îngrijorător, spun medicii buzoieni, este că formele grave de boală sunt din ce în ce mai prezente.

La spitalul suport COVID-19 de la Râmnicu Sărat, toate cele şase paturi prevăzute cu ventilatoare sunt ocupate. Secţia ATI are 15 paturi şi şase ventilatoare, de ajutorul cărora beneficiază deja şase pacienţi.

La Spitalul Judeţean Buzău situaţia pare şi mai gravă. Aici, numărul pacienţilor care au nevoie de Terapie Intensivă îl depăşeşte pe cel al paturilor alocate acestei categorii de bolnavi.

Pe patru locuri alocate la ATI sunt deja şase pacienţi cu mască, toţi dependenţi de oxigen. Sunt în aşteptarea alţi şapte suspecţi.

Îngrijorarea medicilor este cu atât mai mare cu cât formele grave de boală sunt din ce în ce mai prezente. Din cei 62 de pacienţi de la Secţiile Infecţioase şi TBC din municipiul Buzău, şase prezintă complicaţii, iar 54 forme medii.

Buzău

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite