Ciobanul Bucur care a întemeiat Bucureștiul, strămoș al muntenilor din Ținutul Buzăului

Două legende îl plasează pe Bucur, vestitul cioban care a întemeiat Bucureștiul, în Munții Buzăului. Una evocă plecarea lui Bucur din Bisoca, iar cealaltă vorbește despre coborârea lui dinspre stânele Mânzăleștiului.

Baciul Bucur este pomenit în cel puțin două legende din zona Buzăului. SURSA Cecilia Petrescu

Legendele spun că Bucureştiul a fost întemeiat cu multe secole în urmă de un cioban pe nume Bucur, care pornise din locurile sale să îşi ducă turma la Dunăre, dar a rămas lângă apele Dâmboviţei.

Personajul se găsește în folclorul mai multor comunități de la Curbura Carpaților, două dintre istorioare fiind plasate în Munții Buzăului.

Una dintre legende a fost culeasă de către Dumitru Cristea, scriitor de pe Valea Slănicului, de la bătrânul Ion Ionescu, din Gura-Bădicului, comuna Mânzălești. A fost republicată de Cecilia Petrescu, custode la Muzeul „Timpul Omului” din Mânzălești.

Povestea vorbește mai întâi despre un baci care avea ca mânător la oile sale un tânăr pe nume Bucur. Era sluga tuturor ciobanilor din stână. Copil orfan, Bucur erau mereu bătut și înjurat. Singurul prieten îi era câinele Breazău care-l ajuta la strânsul oilor rătăcite.

Într-o seară, în timp ce poposea pe malul unui izvor și cânta din fluier o doină ciobănească, Bucur s-a trezit lângă el cu două zâne de o frumusețe nemaivăzută. I-au spus băiatului că îi îndeplinesc cea mai mare dorință, după care au dispărut ca aburii pământului. Bucur căpătase brusc forță și putere, pe care le ceruse zânelor ca să nu mai fie batjocorit de colegii săi.

„Când a sosit la stână, se înserase de-abinelea. Ciobanii îl așteptau cu bâtele pregătite și s-au repezit la el. Dar, minune! Bucur se apăra, dar și lovea cu dibăcie. Bătuți bine, ciobanii au fost nevoiți să-i ceară iertare lui Bucur pentru toate necazurile și umilințele pe care i le pricinuiseră”, spune mitul lui Bucur din Mânzălești.

Bucur a devenit la rândul lui baci și i-a iertat pe ciobanii care se purtaseră rău cu el. Oile se înmulțiseră atât de mult, încât avea mereu conflicte cu ceilalți ciobani pe locurile de pășunat. Și-a luat turma, câinii și ciobanii și a pornit la vale, spre câmpie.

„Trecu peste Valea Buzăului, apa Prahovei, a Ialomiței și a ajuns în Codrii Vlăsiei, bogat în umbră, iarbă și apă. A poposit aici un timp, dar înmulțindu-i-se mult turmele, îl făcu să caute un vad bun pentru vânzarea brânzei, lânii, pieilor, pastramei și a mieilor. (…) Locul așezărilor lui s-a numit Bucuresti, iar izvorul său istoric se află aici, pe plaiurile comunei Mânzălești”, spune legenda republicată de Cecilia Petrescu.

Masa lui Bucur, de la Bisoca

Un alt mit transmis prin viu grai de la strămoşi vorbește despre baciul care care a întemeiat așezarea de pe malurile Dâmboviţei. Până şi cei mici din comuna buzoiană Bisoca sunt convinși că Bucur le-a fost strămoş şi că undeva pe culmile din împrejurimi se află „masa” de piatră care i-a fost adăpost.

Stânca imensă, de forma unei mese care se află pe un platou muntos, la o altitudine de 1.142 metri, se numeste Masa lui Bucur. Este o placă de câteva sute de tone, aşezată pe trei bolovani mai mici, asemenea unei mese. Se zice că Bucur statea pe acest platou din vârful muntelui şi supraveghea pajiştile unde păşteau oile.

Sătenii din Pleşi, cătunul cel mai apropiat de stânca numită Masa lui Bucur, povestesc cum legendarul cioban, care avea multe oi şi mulţi oameni ce lucrau pentru el, a fost nevoit să plece după ce a intrat în conflict cu un mocan bogat, pe nume Giurgiu, care stăpânea munţii dinspre Vrancea.

La un moment dat, Bucur i-a furat fata lui Giurgiu, pe Muşa, în timp ce aceasta muncea în grădină, şi împreună au părăsit Valea Râmnicului, cu turmele sale, ajungând pe Valea Dâmboviţei.

Baciul Bucur avea forţe supraomeneşti

Una dintre legendele păstrate de bisoceni îl surprinde pe legendarul cioban având forţe supranaturale. Gheorghe Bonţea le povestea ziariştilor de la Viaţa Buzăului, pentru o ediţie din anii '70, că, odată, admonestat de ceilalţi ciobani că n-a putut aduna lemne suficiente, s-a rugat înspre a primi o putere uriaşă.

„Şi-n drumul său, întâlneşte trei zâne dormind, două la umbră şi una la soare. Bucur a luat crengi de brad şi a adăpostit-o pe ultima. Când aceasta s-a trezit şi a vrut să-l răsplătească, Bucur i-a cerut putere'', le povestea bătrânul Bonţea ziariştilor.

Legenda spune că prima zână i-a dat putere „cât ai clătina un brad din rădăcină”, a doua zână, „cât a-l smulge”, iar a treia, „cât a-l ridica pe umeri''. Dobândind această putere, nu s-a răzbunat pe ciobani, dar aceştia s-au speriat de puterea sa, iar el i-a părăsit. Aşa ajungea Bucur haiduc de codru şi a plecat înspre Dâmboviţa, întemeind un oraş ce-i poartă numele - Bucureşti.