Cei mai activi vulcani noroioşi, filmaţi de la înălţime. Se află în Carpaţii de Curbură VIDEO

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sursa Ţinutul Buzăului
Sursa Ţinutul Buzăului

Natura a înzestrat dealurile şi munţii din Curbura Carpaţilor cu minuni unice, iar vulcanii noroioşi din judeţul Buzău sunt printre ele. Pâclele Mici şi Pâclele Mari sunt cei mai cunoscuţi, însă cei mai activi sunt vulcanii cunoscuţi şi ca ”Fierbătorile de la Beciu”.

România, prin rezervaţia naturală din Buzău, se poate lăuda cu singurii vulcani noroioşi miniaturali din Europa. Sunt patru locuri în care se manifestă acest fenomen: La Fierbători, Pâclele Mari, Pâclele Mici şi Beciu. 

Cei mai cunoscuţi sunt Pâclele Mari, care acoperă 15 hectare, declaraţi rezervaţie geologică în 1955, şi Pâclele  Mici, întinşi pe 10 hectare, care au fost incluşi pe lista monumentelor naturii în 1924. 

Aceştia din urmă sunt cei mai vizitaţi pentru că accesul la ei este mai uşor.

Mai puţin cunoscuţi sunt vulcanii noroioşi de la Beciu, situaţi în centrul judeţului Buzău, în Depresiunea Policiori din Subcarpaţii de Curbură, pe raza comunei Scorţoasa. 

Arealul Fierbătorilor de la Beciu este mult mai mic decât al celor de la Paclele Mici şi Mari, în schimb ei sunt cei mai activi. 

Pâclelele de la Beciu sunt situate la o altitudine de 280 metri şi au o suprafaţă mică de aproximativ 20x40 m. Obiectivul din punct de vedere peisagistic îl constituie relieful creat prin erupţiile de pastă argilo-marnoasă şi remodelat continuu de ploi. 

Din cauza noroiului foarte lichid, conurile sunt puţin înălţate. Accesul la vulcanii de la Beciu este puţin mai dificil, dar nu imposibil. 

”Începând cu luna august 2021, Fierbătorile de la Beciu din comuna Scorţoasa sunt arie protejată de interes local. (...) Vulcanii sunt acum ocrotiti cu un gard din lemn, pentru a opri accesul cu ATV-urile. Te aşteptăm să îi vizitezi”, transmit reprezentanţii Asociaţiei Ţinutul Buzăului, care au postat un clip dedicat acestui obiectiv turistic.

Vă recomandăm să mai citiţi: 

VIDEO Turiştii români redescoperă Vulcanii Noroioşi după lunga perioadă de restricţii impuse de pandemie

FOTO Start în modernizarea unui drum turistic din judeţul Buzău, neasfaltat de peste patru decenii

Buzău



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite