Cabană de lângă Buzău, cuprinsă de flăcări. Restaurantul a fost distrus complet VIDEO
0Un incendiu violent a mistuit vineri, 4 noiembrie, restaurantul unei unități de cazare din localitatea Izvoranu, județul Buzău. Flăcările au distrus întreaga clădire din lemn în doar câteva zeci de minute.

Pompierii au intervenit cu forțe sporite și au deplasat la fața locului șase autospeciale. Au reușit să oprească extinderea focului și la clădirile învecinate. La acea oră, în restaurant erau doar angajații, care au reușit să se evacueze.
Cei care au dat alarma au fost angajații restaurantului, care au observat că iese fum pe lângă hornul centralei. Au sărit imediat cu stingătoarele, dar fără succes. Flăcările au cuprins în doar câteva minute întreaga clădire din lemn.
Din fericire toți angajații au reușit să se evacueze, înainte ca incendiul să prindă proporții. „Într-un minut s-au extins flăcările, fără să putem face ceva. Am dat cu extinctorul, însă după ce stingeam o flacără, apărea alta. Abia am ieșit afară”, a declarat un martor.
Pompierii au deplasat în zonă șase autospeciale
Pentru că incendiul se afla în fază incipientă la momentul anunțării, iar clădirea respectivă este o construcție din material lemnos cu potențial de propagare rapid, la fața locului s-au deplasta trei autospeciale de stingere, autocisterna, autoscara S42 și ambulanța SMURD, cu un total de 21 pompieri. Au mai intervenit reprezentanții Electrica și SVSU Tisău pentru sprijin la locul intervenției.
Suprafața afectată s-a extins la aproximatic 300 de metri pătrați. „O parte din forțe s-au retras de la locul interventiei, flacăra fiind lichidată. În acest moment acționează o autospecială de stingere și o autocisternă cu opt subofițeri. Fiind vorba de mult material lemnos, se lichidează ultimele focare ce ard mocnit, pentru a elimina orice risc de reaprindere”, a transmis ISU Buzău.
După lichidarea incendiului pompierii, alături de polițiștii criminaliști, trebuie să stabilească cu exactitate cauza incendiului. Din primele date, se pare că flăcările au pornit de la un coș de fum, iar de acolo - la acoperișul clădirii. Proprietarul are încheiată o poliță de asigurare.