Buzoienii pleacă la mare cu 190 de lei pentru o săptămână
0"Litoralul pentru toţi" a stârnit curiozitate buzoienilor. Mulţi dintre cei care nu şi-au permis un concediu în lunile de vară, încearcă măcar acum să plece pentru câteva zile la mare sau la munte.
Zeci de buzoieni s-au prezentat deja în agenţiile de turism şi au solicitat un sejur la mare de şapte nopţi pentru care au scos din buzunar 190 de lei de persoană. Staţiunile preferate de aceştia sunt Mamaia, Jupiter şi Eforie. „Sunt cereri destul de multe pentru programul „Litoralul pentru toţi" pentru că este un preţ accesibil tuturor. Chiar dacă vrema nu este foarte caldă, buzoienii pleacă să se relaxeze", ne-a spus Doru Brătulescu, administratorul agenţiei Turism Briant.
Cei speriaţi de vremea de toamnă au solicitat concedii la munte, majoritatea pentru Valea Prahovei sau Vatra Dornei.
Cei cu mai mulţi bani în buzunar şi-au făcut deja rezervări pentru Grecia, Turcia sau Bulgaria, care au făcut reduceri de toamnă.