Alegeri în luna mai pentru primar, în două comune buzoiene, şi consilieri locali, în oraşul Pogoanele
0Luna mai le va aduce primari noi locuitorilor din Valea Râmnicului şi Ziduri, iar celor din Pogoanele, alţi consilieri locali. Premierul a anunţat că Guvernul va declanşa procedurile pentru ca în 25 mai, când vor avea loc alegerile europarlamentare, să se desfăşoare şi alegerile parţiale pentru posturile vacante de parlamentari, de primari sau alţi aleşi locali.
În judeţul Buzău, trebuie organizate alegeri anticipate parţiale în trei comune şi un oraş după ce unele funcţii s-au vacantat. Este vorba despre alegeri pentru un nou consiliu local la Calvini şi Pogoanele, unde miniparlamentele locale au fost dizolvate prin hotărâri ale instanţei, la cererea primarilor unităţilor administrativ-teritoriale în cauză, depusă după ce aleşii nu s-au mai reunit trei şedinţe la rând.
Alegeri paríale vor fi şi în comunele Ziduri şi Valea Rîmnicului, după ce primarii din cele două unităţi administrativ teritoriale au decedat anul trecut.
La Valea Râmnicului şi Ziduri, comune conduse acum de viceprimari, cetăţenii au de ales primari noi, după decesul predecesorilor. În schimb, la Pogoanele, unde consilierii nu s-au înţeles între ei şi au ajuns la conflicte de nerezolvat, Justiţia a decis dizolvarea consiliului local. Acum, alegătorii trebuie să desemneze alţi consilieri locali ceea ce va duce, ulterior, şi la schimbarea viceprimarului.
O situaţie care va declanşa un scrutin anticipat este şi la Calvini, dar acolo nu vor fi alegeri în mai pentru că miniparlamentul local este abia acum în curs de dizolvare. La jumătatea lunii trecute, soluţia dată de Tribunalul Buzău privind dizolvarea Consiliului Local din Calvini a rămas definitivă. După comunicarea deciziei, Primăria Calvini trebuie să întocmească un referat pe care îl va trimite Instituţiei Prefectului în vederea emiterii ordinului de dizolvare. Abia apoi, aceeaşi Instituţie a Prefectului trebuie să înceapă pregătirea alegerilor anticipate, în timp ce data lor va fi fixată de Guvern.
Reunirea alegerilor europarlamentare cu cele locale anticipate poate constitui o bună oportunitate pentru formaţiunile politice, de a-şi ridica scorul în cele trei localităţi. Este ştiut că alegerile locale se bucură de cel mai mare interes între toate tipurile de scrutine, ceea ce înseamnă o prezenţă mai bună la vot, în Pogoanele, Valea Râmnicului şi Ziduri.
Citeşte şi: Peste 400 de abuzuri faţă de copii, confirmate în 2013 în judeţul Buzău