Unde pedalează bucureştenii: un traseu minunat care trece pe marginea Lacului Snagov
0
Bucureştenii care vor să se bucure de un traseu cu adevărat relaxant pot alege să pornească pe două roţi din faţa Arcului de Triumf. Traseul se întinde pe aproape o sută de kilometri şi în timpul acestuia puteţi să poposiţi în mai multe locuri cu adevărat superbe.
În cadrul Campaniei „125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă“ vă prezentăm un traseu pentru iubitorii de pedalat cu adevărat relaxant. Acesta se întinde pe circa 100 de kilometri şi pentru a-l parcurge nu aveţi nevoie de biciclete scumpe sau cine ştie ce echipament. Traseul porneşte de la Arcul de Triumf din Capitală şi se încheie în Pipera, trecând printr-un loc absolut încântător: Snagov.
De la Arcul de Triumf, la sate moderne
Bicicliştii care aleg să pornească din faţa Arcului de Triumf trebuie să se îndrepte către Casa Presei Libere, lăsând în urmă, pe partea dreaptă, Muzeul Satului „Dimitrie Gusti“. După kilometri buni de pedalat, împătimiţii mersului pe bicicletă ajung la Săftica, putând să facă popas în următorul loc pe care noi îl considerăm potrivit pentru o oprire: Ghermăneşti.

Aici, pe trotuare sunt amenajate piste pentru biciclişti şi cei care vor să se oprească pentru câteva minute să se odihnească pot alege una dintre terasele amenjate pe marginea drumului. Pasionaţii de pedalat se pot relaxa cu o sticlă rece de apă sau cu un pahar mare de suc, după care pot urca pe bicicletă să-şi continue călătoria. Următoarea oprire pe care o propunem este marginea lacului Snagov, un loc abolut încântător.

În ultima perioadă, Snagovul s-a transformat radical, atrăgând turişti din toate colţurile ţării. Aici, vă puteţi lăsa bicicletele timp de câteva ore şi vă puteţi plimba pe aleile înguste din pădure. De asemenea, puteţi să vă luaţi în spate un rucsac în care să băgaţi câteva produse pe care să le serviţi pe iarba verde din pădure, la răcoare.

Lacul plin de nuferi, priveliştea încântătoare
Pe lângă plimbările recomandate prin pădure, o pauză de la pedalat, pe marginea lacului, este necesară, pentru că aici vă puteţi bucura de linişte şi de un peisaj de-a dreptul încântător. Lacul Snagov este plin de nuferi şi pe margine există porţiuni cu nisip fin. Totodată, în Snagov sunt o mulţime de terase şi băruleţe care aşteaptă turiştii.

Dacă ai fost în locuri inedite de lângă o destinaţie similară din România şi vrei să ne povesteşti din amintirile tale sau vrei să ne sfătuieşti ce să mai vedem în acest loc al României, ne poţi scrie pe bucuresti@adevarul.ro, în secţiunea de comentarii sau pe pagina noastră de Facebook,125 de locuri pentru care iubim România. Jurnal de vacanţă.
Citeşte şi:
Lumea celui mai bătrân morar din Transilvania
FOTO VIDEO Staţiune de lux, cu terenuri de golf şi spa, într-un sat din Sălaj
FOTO VIDEO Mănăstirile medievale UNESCO, bijuteriile de pe tărâmul de basm al Bucovinei
FOTO VIDEO Invincibila Cetate de Scaun reface atmosfera perioadei de glorie a Moldovei
FOTO VIDEO Vacanţă în România. Minunăţiile din adâncurile Salinei Cacica
FOTO VIDEO Munţii Rarău - Giumalău, ţinut de poveste. Legenda uriaşei comori de sub Pietrele Doamnei
FOTO Paradisul din Ţara Dornelor şi Munţii Călimani, locurile care-ţi taie răsuflarea