Turnul de apă din Pantelimon va deveni centru de cultură până de Revelion
0
Turnul de apă al Postăvăriei Române din cartierul Pantelimon va fi transformat dintr-o relicvă industrială într-un reper al cartierului, printr-un proiect al Asocieţiei „Make a Point” de revitalizare a cartierului.
„În lunile ce vor urma, în jurul turnului va fi montată o scară în spirală, care va facilita accesul vizitatorilor la o panoramă a oraşului de la 30 de metri înălţime, iar bazinul din vârful turnului va fi scos la concurs pentru artiştii vizuali cu idei. Lucrările intrate în concurs vor fi jurizate chiar de bucureşteni, iar cea mai populară propunere va fi realizată pe turn”, explică reprezentanţii Asociaţiei „Make a Point”.
Înalt de 37 de metri (ultimul segment de 6 metri înălţime va fi folosit numai pentru pictură), turnul de apă va fi transformat într-un obiectiv turistic şi cultural, ce va găzdui expoziţii de artă şi alte evenimente destinate locuitorilor din sectorul 2 şi nu numai.
Proiectul este realizat cu sprijinul ING Bank România.
Până pe 25 septembrie artiştii trebuie săă vină cu propunerile de schimbare la faţă a turnului, iar ulterior se va desfăşura o campanie de votare a celui mai bun proiect în cartier. Turnul va fi ulterior transformat în galerie de artă, unde vor avea loc expoziţii, poriecţii de film, concerte şi seminarii.
Inaugurarea Turnului de Artă se întamplă chiar în noaptea dintre 2012 şi 2013.
























































