Taximetristul "complice" la crima din Otopeni a fost pus sub urmărire penală

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Taximetristul care i-a lăsat pe studenta japoneză şi pe asasinul ei lângă pădurea din Corbeanca, unde tânăra a fost găsită moartă două zile mai târziu, a fost pus sub acuzare, pentru că a condus deşi avea permisul anulat.

În continuarea cercetărilor efectuate în cazul uciderii studentei japoneze, în care este arestat Nicolae Vlad pentru omor calificat şi deosebit de grav, viol, violare de domiciliu şi tâlhărie, procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul probelor administrate până în prezent, au dispus extinderea cercetărilor şi începerea urmăririi penale faţă învinuitul Răzvan Viorel Covali sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere i-a fost anulat, în formă continuată, în modalitatea normativă prevăzută de art. 86 alin. 2 din Ordonanţa de urgenţă nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, cu aplicarea dispoziţiilor art. 41 alin. 2 din Codul penal".

"În conformitate cu probatoriul administrat până în acest moment al urmării penale a rezultat că în perioada în perioada iulie-august 2012, în mod repetat, învinuitul Răzvan Viorel Covali a condus pe drumurile publice autoturismul deşi avea permisul de conducere anulat", precizează sursa citată.

În seara de 15 august 2012, în jurul orei 20.30, Nicolae Vlad inculpatul a abordat victima (cetăţean japonez) în incinta Aeroportului Henri Coandă, oferindu-şi ajutorul pentru a-i găsi un taxi.

"În acest context, inculpatul a urcat, împreună cu victima, în taxi, condus de învinuitul Covali, însă au coborât după parcurgerea unei distanţe scurte, într-o zonă în care drumul este mărginit, de ambele părţi, de pădure. Au fost observaţi în acel loc de către conducătorul autoturismului taxi, învinuitul Răzvan Viorel Covali după aproximativ două minute, la marginea şoselei, însă pe celălalt sens de mers, iar, două zile mai târziu, în acelaşi loc, a fost descoperit cadavrul victimei", arată sursa citată.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite