Slujbele de la Biserica Sfântul Pantelimon vor fi reluate de sâmbătă
0Slujbele religioase de la Biserica Sfântul Pantelimon, distrusă de incendiul petrecut în cursul nopţii de ieri, se vor oficia din nou începând de sâmbătă, a hotărât primarul Sectorului 2, Neculai Onţanu, care a şi început lucrările de reparaţii azi dimineaţă.
Potrivit Primăriei Sectorului 2, echipele de muncitori au montat deja schele pentru realizarea lucrărilor de demolare a resturilor de la turla arsă a bisericii şi construirea unei turle noi, schimbarea integrală a acoperişului, precum şi înlocuirea întregii instalaţii electrice a bisericii.
Primarul sectorului 2 a stabilit, împreună cu specialiştii, detaliile lucrărilor de reconstrucţie a lăcaşului, în aşa fel încât enoriaşii din zona Foişorul de Foc să poată veni în continuare, chiar de sâmbătă la slujbele religioase. Primarul Onţanu i-a asigurat pe locuitorii zonei că lucrările de refacere a sfântului locaş se vor desfăşura în cel mai scurt timp şi vor fi de calitate.
Primăria Sectorului 2 precizează că, în urma incendiului, toate icoanele şi toate celelalte obiectele de cult au fost salvate ca urmare a intervenţiei prompte a tuturor celor prezenţi la intervenţia de stingere a focului. Pagubele materiale au fost produse doar la construcţie.























































