Primarul Negoiţă îi taie corzile lui Prigoană în sectorul 3. Edilul îşi face firmă de ridicat gunoiul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 FOTO: Mediafax
Robert Negoiţă, primarul Sectorului 3 FOTO: Mediafax

De la 1 august, bucureştenii din sectorul 3 vor plăti mai puţin la întreţinere. Asta pentru că noul primar are un plan prin care locatarii nu vor mai fi taxaţi pentru transportul gunoiului menajer, relatează b365.ro. În prezent, serviciul este prestat de firma Rosal, controlată de familia Prigoană.

Fiecare bucureştean din sectorul 3 este taxat lunar cu 9,28 de lei pentru ridicarea gunoiului menajer. Noul edil al sectorului, Robet Negoiţă susţine că a reuşit să convingă firma Rosal să renunţe la această taxă. Am avut discuţii cu Rosal şi am obţinut o hârtie scrisă de la ei că nu vor mai percepe taxă pe gunoi, între 1 august şi noiembrie 2012”, a declarat, pentru b365.ro, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă. Mai mult, el a adăugat că intenţionează, în perioada următoare, să forţeze compania de salubrizare să diminueze valoarea contractului. Actualmente, contractul de ridicare a gunoiului menajer din Sectorul 3 se ridică la suma de 5 milioane de lei pe lună, potrivit edilului Negoiţă. 

Consiliul Local a aprobat deja înfiinţarea unei noi firme

Primarul a mai spus că administraţia locală va înfiinţa o societate cu răspundere limitată având ca obiect de activitate transportul gunoiului menajer al locuitorilor Sectorului 3 către groapa de gunoi. Noul SRL va avea ca unic acţionar Consiliul Local al Sectorului 3 şi se va numi S.C. SALUBRITATE C.L.S3 S.R.L

În acest sens, Consiliul Local Sector 3 a aprobat deja, la sfârşitul săptămânii trecute, un proiect de hotărâre care prevede înfiinţarea unei societăţi comerciale cu răspundere limitată care să se ocupe de transportul gunoiului menajer al locuitorilor din Sectorul 3 către platformele de depozitare, informează b365.ro.

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite