Primăria Capitalei va cheltui peste 20 de milioane de lei pentru pasaje inteligente şi panouri cu LED la intersecţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Şoferii vor fi atenţionaţi dacă nivelul de Monoxid de Carbon este prea mare prin nişte panouri instalate în pasaje FOTO Adevărul
Şoferii vor fi atenţionaţi dacă nivelul de Monoxid de Carbon este prea mare prin nişte panouri instalate în pasaje FOTO Adevărul

Un anunţ de participare la un acord-cadru publicat pe site-ul Societăţii pentru Excelenţă în Administraţia Publică (SEAP) arată că Primăria Capitalei are de gând să instaleze panouri digitale de informare publică urbană şi sisteme de management al traficului în mai multe pasaje din Bucureşti. Lucrării îi sunt atribuţi 21,4 milioane de euro.

Proiectul va fi implementat de Administraţia Străzilor Bucureşti şi ar urma să dureze circa trei ani. 

Potrivit carnetului de sarcini, citat de economica.net, sistemul de informare urbană va include panouri digitale LED, care vor oferi informaţii precum temperatura, ora, servicii de urgenţă, programul RATB şi Metrorex, evenimente organizate de Primărie, puncte de interes zonal şi altele. De asemenea, sistemul va include şi un controller LED, un echipament 3G de comunicaţie capabil să ridice o conexiune TCP-IP peste reţeaua 3G de telefonie mobilă şi să trimită SMS către dispecerat în cazul unor probleme şi un dispecerat pentru managementul sistemului de informare.

Totodată, vor mai fi instalate camere video cu detecţie integrată ce se vor instala la distanţe cuprinse între 70 şi 80 de metri şi care vor putea să proceseze imagini şi să trimită alarme. Sistemul vine în speranţa că se vor putea detecta şi, respectiv, preveni incidentele precum accidente, incendii sau cozi de maşini. Camerele vor colecta, totodată, date de trafic cum ar fi viteza vehiculelor, gradul de ocupare a unei zone sau clasificarea autoturismelor.

Mai mult, pentru fiecare bandă de circulaţie dintr-un pasaj se va instala câte un panou full color şi cu o imagine de rezoluţie înaltă, luminoasă, care va indica dacă banda de circulaţie în dreptul căreia este montat este deschisă circulaţiei, iar la intrarea în pasaje vor exista semafoare care vor semnaliza dacă acesta este deschis sau închis circulaţiei, mai arată sursa citată.

Aerul de Bucureşti, luat la verificat de panouri

Totodată, în pasaje se vor monta echipamente de detecţie monoxid de carbon (CO). Practic, în cazul în care în pasaj se produc congestii sau blocaje, iar nivelul de monoxid de carbon creşte peste un nivel de pericol, printr-un sistem de alarmă va fi anunţat dispeceratul unde vor fi luate măsuri precum închiderea respectivului pasaj până la decongestionarea acestuia.

Participanţii la trafic vor fi şi ei avertizaţi de gradul mare de poluare prin semnale optice şi acustice (cu ajutorul sirenelor cu flash optic) corespunzătoare şi vor porni sistemul de ventilaţie.

Senzori pentru starea carosabilului

Implementarea proiectul Administraţiei Străzilor va presupune şi faptul că dispeceratul va şti în orice moment care este starea carosabilului din pasaje. Aceasta întrucât se vor monta echipamente de detecţie a stării carosabilului şi predicţie a condiţiilor meteo formate din staţie meteo complexă destinată măsurătorilor şi procesărilor primare de date meteo-rutiere; senzori neinvaziv de temperatură şi de măsurare a stării carosabilului şi software de informare, prognoză şi avertizare meteo-rutieră.

Pe aceeaşi temă:

Controversatul Pasaj din Piaţa Presei Libere, pe masa consilierilor. OAR: este un proiect inutil funcţional şi fundamental nociv

FOTO Ce îşi doresc bucureştenii să facă înainte să moară: sex în trei, să adopte un copil şi să plângă cu un străin

12 străzi din sectorul 2, racordate la canalizare. Care este stadiul lucrărilor din cartierul Fundeni

Primăria Sectorului 6, alături de 11 state europene, începe un proiect pentru dezvoltare urbană

București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite