Ponta vrea sală polivalentă de 12.000 de locuri la Arena Naţională
0Premierul a cerut demararea chiar de anul acesta a proiectului pentru o sală polivalentă de mare capacitate în incinta Arenei Naţionale.
Ponta a participat, ieri, la o întâlnire cu conducerile ANST, COSR, ANAD, Ministerului Educaţiei şi cu reprezentanţi ai federaţiilor sportive, la sediul Agenţiei Naţionale pentru Sport şi Tineret, iar problema sălii a fost adusă în discuţie de preşedintele FR Handbal, Cristian Gaţu, potrivit gandul.info.
"Sunt două proiecte, unul a fost iniţiat de domnul Videanu şi avea locaţia undeva lângă actuala Sală Polivalentă. Acel proiect a murit, probabil, pentru că erau alte interese cu acel teren unde trebuia construit. După aceea a apărut un alt proiect, cel comandat de doamna Udrea (n.r. - Elena Udrea, fost ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului). Proiectul s-a terminat, a fost înaintat, dar a fost respins că e prea scump. Acum, măcar unul dintre cele două proiecte să fie realizat, pentru că amândouă sunt bune", a afirmat Gaţu.
Premierul a replicat că el a lăudat-o pe Elena Udrea pentru proiectul sălii polivalente, "ceea ce nu se întâmplă des", şi a cerut demararea acestuia cât mai curând posibil.
"Nu ne trebuie o sală de 18.000 de locuri, am fost de mai multe ori în cea de la Istanbul şi nu cred că o s-o umplem. Dacă facem ceva uriaş, ne va costa foarte mult întreţinerea. Hai să facem sala aceea de 12.000, dar hai să îi dăm drumul anul acesta. Chestia cu sala chiar vreau să o rezolv pentru că este inadmisibil să nu avem o sală polivalentă, mai ales acum după ce avem stadionul", a afirmat Ponta, citat de gandul.info.























































