Poliţia Capitalei a dispus verificări la Serviciul Omoruri, după o sesizare care arată că anumite documente de sporuri nu au fost întocmite corect

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Poliţia Capitalei a dispus realizarea unei verificări la Serviciul Omoruri, în urma unei sesizări conform căreia, în trecut, personalul care trebuia să întocmească, să vizeze şi să aprobe documentele privind acordarea unor sporuri nu le-ar fi întocmit în mod corect.

"Referitor la verificarea dispusă de către conducerea Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti şi care vizează conducerea Serviciului Omoruri, precizăm că aceasta are la bază o sesizare, transmisă spre verificare structurii de control intern, conform căreia, în trecut, personalul cu atribuţii în întocmirea, vizarea şi aprobarea documentelor privind acordarea unor sporuri specifice serviciului nu le-ar fi întocmit în mod corect", a transmis, luni seară, Poliţia Capitalei.

Conform sursei citate, la finalizarea verificărilor, se va analiza rezultatul şi se vor dispune măsuri, în funcţie de situaţia concret înregistrată.

Totodată, Poliţia Capitalei a precizat că, în prezent, toţi poliţiştii Serviciului Omoruri din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti primesc toate drepturile financiare prevăzute de legislaţia în vigoare, având la bază documente justificative. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite