Paramedic SMURD acuzat că a agresat sexual o pacientă imobilizată în drum spre spital

0
Publicat:

Un paramedic de la SMURD București a fost arestat la domiciliu pentru 30 de zile, după ce ar fi agresat sexual o pacientă imobilizată în autospeciala cu care o ducea la spital și a sters imaginile.

Foto: Arhivă
Foto: Arhivă

Potrivit anchetatorilor este vorba de plutonierul adjutant Claudiu Delciu de la unitatea ISU Dămăroaia din Capitală. Acesta ar fi pipăit o femeie de 35 de ani care a fost preluată de acasă și dusă la Spitalul Elias. Aceasta a depus plângere la spital, după ce și-a revenit.

„Din cercetări a reieșit că, la data de 8 iunie 2023, bărbatul, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, ar fi profitat de faptul că persoana vătămată, majoră, este o pacientă în transport către o unitate spitalicească, aflată în imposibilitatea de a-și exprima voința și ar fi exercitat asupra acesteia acte de agresiune sexuală”, se arată în comunicatul de presă al DIICOT.

În plus, anchetatorii arată că pentru a-și ascunde urmele, bărbatul a șters imaginile suprinse de sistemul de supraveghere din interiorul autospecialei SMURD. 

„Pentru a elimina înregistrările video incriminatorii surprinse de camera de supraveghere amplasată în interiorul autospecialei de transport pacienţi, bărbatul ar fi șters fără drept datele informatice stocate pe cardul de memorie, aducând astfel atingere integrităţii și disponibilității acestora”, se mai arată în comunicatul DIICOT.

La data de 4 august 2023, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Militar București a dispus arestul la domiciliu al bărbatului, pentru 30 de zile.

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite