O nouă grădiniță modernă a fost inaugurată în centrul Capitalei, zonă cu deficit de asemenea instituții

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primarul Robert Sorin Negoiță a inaugurat astăzi, în prezența ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, și a Inspectorului General al Municipiului București, Constantin Trăistaru,  grădinița din incinta curții Școlii Generale nr. 81 de pe strada Nerva Traian.

La festivitățile prilejuite de inaugurare au participat, alături de copii, părinți, bunici și reprezentanți ai parohiei Dobroteasa. Grădinița, cu o suprafață de 2.324 de metri pătrați, este construită pe trei nivele  (S+P+1) și cuprinde module educaționale compuse din sală de activități/odihnă, grup sanitar copii (inclusiv grup sanitar pentru copiii cu dizabilități), vestiare, cabinet medical, izolator cu grup sanitar, bloc alimentar, oficiu alimente, centrală termică, adăpost protecție civilă, spălătorie +depozitări rufe, birou educatori și directori.

„Grădinița nr. 81 este un obiectiv foarte important pentru că în această zonă aveam prea puține locuri la grădinițe raportat la numărul de copii. În prezent ne facem planuri să o extindem. De asemenea, în cel mai scurt timp vom demara lucrările la o altă grădiniță pe bd. Octavian Goga”, a declarat Robert Sorin Negoiță, primarul sectorului 3.

La ceremonia de inaugurare, Ecaterina Andronescu a mărturisit că „se spune că trăiești degeaba dacă nu faci un copil, nu sădești un pom și nu faci o casă. Aici este o casă pentru foarte mulți copii, aici este un loc unde vor învăța generații întregi. Mulțumesc primarului  Sectorului 3 și vă asigur că voi sprijini acest lucru atât de necesar pentru copiii dumneavoastră”.

În prezent, în sectorul 3 sunt 24 de grădinițe cu personalitate juridică, ce funcționează în 45 de corpuri.

Urmăreşte-ne şi pe FACEBOOK ca să fii la curent cu tot ce mişcă în Bucureşti

Footer Bucuresti
București

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite