Nouă maşini au fost implicate în două accidente produse pe DN1, în cartierul bucureştean Băneasa
0
Patru persoane au cerut intervenţia medicilor de la Ambulanţă, în urma accidentului produs vineri, pe DN1 FOTO: Mediafax
Nouă autoturisme au fost implicate vineri dimineaţă în două accidente produse pe DN1, în cartierul Băneasa, din Capitală. Patru persoane au cerut intervenţia ambulanţelor.
Potrivit poliţiştilor de la Rutieră, patru dintre cele nouă maşini s-au tamponat în timp ce se deplasau dintre Ploieşti spre Bucureşti. Aproape simultan, celelalte cinci s-au ciocnit pe sensul dinspre Bucureşti spre Ploieşti. Traficul în zonă a fost îngreunat aproape o oră.
Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române a precizat, într-un comunicat de presă, că accidentele s-au produs în jurul orei 7.30 "din cauza neadaptării vitezei în condiţii de carosabil umed, dar şi a nerespectării distanţei corespunzătoare în mers".