Nicuşor Dan: Extindem procesul de digitalizare în Primăria Generală. Se va folosi Sistemul de Management al Documentelor şi Fluxurilor de Lucru

0
Publicat:
Ultima actualizare:
FOTO: Inquam Photos
FOTO: Inquam Photos

Primarul general al Capitalei Nicuşor Dan a anunţat că va fi extins procesul de digitalizare în PMB, iar de luni toate direcţiile din primărie vor folosi Sistemul de Management al Documentelor şi Fluxurilor de Lucru.

„Extindem procesul de digitalizare în Primăria Generală: din 17 ianuarie, toate direcţiile din primărie vor folosi Sistemul de Management al Documentelor şi Fluxurilor de Lucru. Mai simplu spus, asta înseamnă câteva lucruri:

- Înlocuim treptat formatul de hârtie cu formatul electronic. Inclusiv documentele primite fizic vor fi scanate, iar traseul şi rezolvarea lor vor fi electronice.

- Dispar adresele de înaintare către direcţii (deci şi adresele de răspuns). Practic, utilizarea platformei informatice şi primirea / trimiterea de sarcini prin intermediul platformei echivalează cu luarea la cunoştinţă şi fac inutile adresele de înaintare şi de răspuns. Iar cu ocazia asta va dispărea şi obiceiul care există de vreo două decenii, cel al tipăririi emailurilor şi trimiterii lor spre rezolvare pe suport de hârtie.

- Funcţionarii primăriei vor avea semnătură electronică, asta grăbind diverse acte şi aprobări.

- Fluxurile de lucru în interiorul PMB vor putea fi urmărite online, monitorizate mult mai uşor şi apoi constant optimizate. Vom vedea precis în ce zone / direcţii se acumulează întârzieri, cine trebuie tras de mânecă şi dacă e nevoie să redistribuim personal pentru promptitudine mai mare în activitate”, a scris Nicuşor Dan, luni pe Facebook.

El a mai spus că „important pentru bucureştenii care vor adresa solicitări sau petiţii, primăria nu va mai fi o cutie neagră”.

„Cei care depun cereri vor putea urmări traseul solicitării lor, la fel cum urmăresc online traseul unei comenzi comerciale (şi ştiu exact că produsele comandate se află în depozit sau la curier sau pe traseul către ei). Acest proces de digitalizare se va petrece treptat, cu o fază de rodaj pentru următoarele 4-5 săptămâni, urmată de cel mult două luni pentru mutarea în online a documentelor şi proceselor birocratice care acum sunt pe hârtie (Vor fi câteva excepţii care decurg din cadrul legal, cum ar fi de pildă în interacţiunea cu sistemul de justiţie, care cere în diverse împrejurări acte originale, pe suport de hârtie)”, a completat edilul general. 

București



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite